Încă de la apariția primelor beri artizanale oamenii au încercat să explice procesul de creație al acestora pentru a putea să le diferențieze de marile companii comerciale.
Tentativele pentru o definire „ca la carte” a ceea ce înseamnă berea artizanală au fost multe, poate chiar mai multe decât stilurile de bere pe care le putem găsi pe piață. Fiecare dintre aceste definiții s-au adaptat și au evoluat constant cu fiecare nou tip de „bere craft” sau fiecare mică berărie care s-a deschis în ultimele decenii pentru a putea include fără discriminare fiecare nou producător fără nici o problemă. Și, totuși, nici una nu a reușit să explice concret ceea ce este „berea artizanală”. Ce mai, un adevărat drum cu suișuri și coborâșuri.
Ca și băutură, berea există de milenii și până recent nu a stat nimeni să o gândească dintr-o perspectivă obiectivă și să se întrebe dacă „berea asta oare chiar o fi artizanală?”. Nici vorbă, berea era privită strict ca modalitate de răcorire și de hidratare, acea băutură pe care o ai după o zi lungă de muncă sau după ce ți-ai omorât oponentul în turnirul de la începutul săptămânii și acum sărbătorești victoria.
Așa au stat lucrurile o bună bucată de timp până când fabricile de bere au cunoscut un „boom!” masiv prin secolul XX și s-au transformat peste noapte în entități corporatiste colosale, acaparând piața cu bere de tip lager, fără pic de gust sau de savoare și creând astfel o dihotomie (care ține și până în prezent) între producătorii comerciali la scarălargă și micile fabrici de bere.
Nici nu mai era vorba doar de dimensiune, ci și de calitatea produselor. Inițial aceste mici fabrici de bere au fost denumite ca atare – „micro-berării”. Un cuvânt destul de simplu și de sec, care nu prea exprima sută la sută ceea ce înseamnă cu adevărat o fabrică de bere artizanală. Nu oferea oamenilor niciun fel de informație cu privire la berile făcute acolo, procesele, ingredientele, oamenii sau comunitatea – cu alte cuvinte, etosul berii. Era o definiție prea simplă.
Prin 1980, Vince Cottone a venit cu o idee de a denumi aceste micro-berării „craft
breweries” într-un articol scris de el. După spusele lui, criteriile care ar trebui să fie îndeplinite ar fi următoarele: „o berărie de mici dimensiuni care se folosește de metode și ingrediente tradiționale pentru a produce o bere făcută manual, necompromisă [de alte ingrediente], care este comercializată local”.
În 2000, Asociația Berarilor (Brewers Association) din SUA a adus în atenția publicului și a producătorilor o nouă definiție în care au adăugat trei noi cuvinte: „mici, independente și tradiționale”. Această trinitate urma să diferențieze fabricile de bere artizanale de inamicii lor corporatiști.
Cu toate astea, în 2014 deja au început să apară noi probleme și cu această definiție
când a devenit clar că fabricile de bere artizanale moderne au început să folosească tehnici și metode noi pentru a crea diferite stiluri de bere, mai inovatoare cu fiecare nouă aromă apărută, astfel că nu se mai calificau drept „craft”.
Ca și consecință, Brewers Association a scos cuvântul „tradițional” din definiție în 2018. După acest lucru, au limitat și mai mult definiția inițială pentru berarii care doreau să aplice pentru sigla de Berar Artizanal Independent (Independent Craft Brewer Seal).
În cele din urmă, definirea berii artizanale este o decizie a lumii afacerilor. Ceea ce nu
trebuie să ne scape din vedere este faptul că cei de la Brewers Association (sau orice asociație similară care există în alte țări) sunt un grup comercial, iar toate deciziile sunt luate în interes de business. Scopul lor principal este să protejeze interesele membrilor săi atunci când vine vorba de legislația țării, lanțurile de aprovizionare și distribuție, retail și branding, chiar dacă în rândurile lor se află și berari.
Preocupările și îngrijorările de genul sunt ceva normal și la noi în țară, unde – din păcate – nu avem o asociație specifică (sau măcar una funcțională), care să dicteze cum e bine și încotro să se îndrepte producătorii de bere dacă vor să ajungă pe piață și să-și comercializeze produsele.
Partea nasoală, care apare în urma absenței unor astfel de asociații, este faptul că berarul ajunge să lupte pentru a-și apăra interesele în fața berăriilor industriale. Un exemplu destul de recent s- a petrecut cu deschiderea berăriei Bârlog, o berărie deținută de Ursus, care a scos prima producție în vara anului 2020, cam prin august. Apariția acestui producător a adus ceva temeri în rândurile berarilor, dar și a consumatorilor de opotrivă prin faptul că a pornit o concurență destul de acerbă pentru berile artizanale, prin posibila producere a unor alternative ieftine sub premisa unei false etichete de „bere craft”.