Recomandări

Recomandări pentru sezonul anime de toamnă 2022

Hello peeps,

Astăzi vom vorbi despre sezonul anime de toamnă 2022 care este aproape pe terminate, dar până acu pot spune că a fost unult din cele mai bune. În acest sezon au debutat atât anime-uri noi, cât și sequels ale anime-uri care au debutat în trecut. De asemenea, acest sezon are ceva pentru aproape toate gusturile: romantism, acțiune, isekai, și slice of life.

Recomandările mele pentru acest sezonul de toamnă sunt:

Chainsaw Man, a fost, fără indoială cel mai așteptat anime din anul 2022, acesta s-a ridicat la standardele pe care și le-a impus, a avut un început captivant cu personaje bine definite. În acest anime urmărim povestea unui adolescent pe nume Denji, care este forțat să vâneze ,,Devils”, monștri supranaturali puternici manifestați din temerile și traumele colective ale umanității, pentru a plăti datoria tatălui său față de yakuza. După ce a fost trădat și lăsat să moară, animalul său de companie Pochita îi dăruiește inima sa pentru a deveni Chainsaw Man, un puternic hibrid Devil-man, cu capacitatea de a-și schimba înfățișarea.

Bleach: Thousand-Year Blood War, de la încheierea anime-ului din anul 2012, Bleach s-a întors pentru a adapta ultimul arc din manga Thousand-Year Blood War care acoperă aproximativ 200 de capitole. Sezonul nou a început cu un episod fantastic de deschidere cu unele dintre cele mai bune animații din 2022. În Bleach: Thousand-Year Blood War are loc un conflict între Societatea Sufletului și Clanul Quincy privind tratamentul Hollows și a sufletelor.

BLEACH: Thousand-Year Blood War

Spy X Family Part 2, după premierea din aprilie 2022 a primei părți, unde și-a asigurat locul ca fiind unul dintre cele mai bune anime din acest an, Spy X Family a revenit în forță cu a doua parte, unde se continuă misiunea lui Loid Forger de a preveni izbucnirea unui război între țările vecine Ostania și Westalis. Episoadele au rămas la fel de comice și captivante.

Sursă fotografie: https://www.cbr.com/anime-fall-2022-season-most-anticipated-shows/

Boku no Hero Academia 6th Season a revenit în această toamnă cu un sezon nou. În acest sezon a fost adaptat arcul Paranormal Liberation War din manga, în care Deku și restul eroilor se confruntă cu Paranormal Liberation Front care este condus de Tomura Shigaraki, principalul antagonist din acest anime.

Blue Lock este un anime de genul sportiv, unde mai multe personaje dintr-un grup de peste 300 dintre cei mai buni fotbaliști din Japonia concurează pentru prestigiosul titlu de a deveni asul atacant al Japan Football Union. Pentru a face acest lucru, totuși, ei vor trebui să concureze unul împotriva celuilalt într-un turneu de antrenament nemilos în care câștigătorul ia totul pentru a ajunge în vârf și a deveni cel mai bun.

The Eminence In Shadow este un anime de genul isekai, ca în orice isekai, personajul principal este implicat în lumea reală într-un accident și se trezește într-o lume fantastică, unde există magie. Anime-ul este destul de comic, nu este unul din cele mai bune, dar se poate viziona.

Voi ce anime-uri vizionați în acest sezon?

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *