Frumusetea, din perspectiva Renasterii

În artă, se exprimă “oglinda realității’, idealul de frumusețe fiind guvernat de aceleași proporții găsite și în arhitectură.

în stânga, Leonardo da Vinci, Schema proporțiilor corpului omenesc, 1492-1530 (nu este datată oficial);

în dreapta, Cesare Cesariano, Figură Vitruviană, 1521;

O descriere mai detaliată a idealului surprinde forma simetrică (vitruviul din arhitectură) ce respectă totodată și proporția dintre părți. Vizual, se înfățișează în mare parte personaje biblice fără îmbrăcăminte. Artistul este un creator de noutate, dar un imitator al realității, opera picturală fiind redată prin tehnica sfumato (tehnică bazată pe un amestec de culori și are ca rezultat o trecere graduală fină în locul conturului-dezvolată de Da Vinci). Frumusețea feminină este împărțită în două categorii, cea superficială, strâns legată de arta cosmeticii, părul lung blond-roșiatic constituind laitmotivul operelor picturale și cea din amănunt. În acest caz vorbim despre “promovarea” femeii cultivate, preocupată de lumea artei și filozofie.

în stânga, Michelangelo, David, 1504

în dreapta, Leonardo Da Vinci, Mona Lisa, 1507

 

 

Bărbatul renașterii este un fel de centru al Universului, înfățișat  într-o putere vanitoasă, plină de duritate. Armonia corpului descoperit este reprezentată prin mușchi încordați, în poziții de autoritate/ superioritate.

Reprezentarea feminină are un rol mai de grabă de seducție, pregătitor al unei ușoare independențe a femeii, la un secol după sfârșirea Renașterii, ea fiind reprezentată fie practic-casnică, educatorare și administratoare, fie senzuală- afișundu-se lipsită de îmbrăcăminte.

Reprezentarea masculină denotă superioritate, siguranță de sine și vitejie, din punctul meu de vedere, o variantă hiperbolizată, fapt ce mă face să încadrez acest curent într-o formă de romantism.