Vara lui 2016, o vară mult prea liniștită pentru mine cu zero planuri de vacanță. După multe stăruințe, am reușit să îmi conving un prieten să mă ia cu el pe munte. ”Măcar o dată, să văd și eu cum e.” Prognoza meteo arăta cum nu se poate mai bine; ploii întregul weekendul. Având lângă mine o persoană cât de cât experimentată în mersul pe munte și care cunoștea traseul, am decis să nu mai dau înapoi.

Așadar, duminică dimineața eram în Râușor și ne luam rucsacii în spinare. Nu vă imagnați că am fost foarte matinali. Am ajuns să plecăm pe traseu undeva în jurul orei 11 și ne-am întors la mașină pe la 6:30 – 7. Ținând cont că era deja luna august iar toată ziua a fost înorat, am fost chiar norocoși că nu a trebui să aprindem frontalele.

Am decis să plecăm din Râușor, spre Vârful Retezat, pe traseul marcat cu roșu. Acesta durează în medie 3-4 ore doar dus, iar dus-întors poate ajunge undeva la 7-8 ore. Ca dificultate, aceasta poate fi puțin crescută la ultimul vâlcel, chiar sub vârf, dar în rest este un traseu frumos ce te poartă din pădure, de-a lungul apei și în sus pe stânci.

Deși vremea nu a fost tocmai perfectă, senzația oferită de prima experiență pe munte a fost de neuitat. Aunci când am pornit la drum nu am știut exact la ce să mă aștept. Nu știam cât de greu va fi, ce voi vedea, ce senzații voi avea sau ce gânduri mă vor trece pe parcursul drumului. Mi-am propus să îmi depășesc în primul rând limitele și să îmi dovedesc mie că pot. Că pot ieși din zona mea de confort, că pot face lucruri noi, că pot ignora oboseala, foamea, vocea aceea din cap care se întreba în continuu ”oare cât mai avem până ajungem, mai avem mult?”. Și am reușit.

Vârful Retezat – 2485 metrii

După 3 ore și jumatate, am ajuns în vârf, la 2482m. Deși nu ne-am putut bucura de priveliștea din vârful Retezatului, ne-am bucurat cel puțin că nu ploua. Atmosfera era destul de încărcată și eram mereu urmăriți de gândul că va începe ploaia.

La întoarcere, am decis să schimbăm puțin traseul și să nu coborâm exact pe același drum pe care am și urcat. Am coborât câțiva metrii tot pe banda roșie, apoi am trecut pe cea galbenă și ne-am îndreptat spre culmea Lolaia. Am urmat banda galbenă până ce aceasta s-a unit cu cea albastră, apoi am continuat coborârea pe traseul marcat cu albastru.

Drumul a durat ceva mai mult. Dacă la urcare am făcut în jur de 3 ore și jumătate cu tot cu pauze, la întoarcere am mers 4 ore aproape fără oprire.

Dacă a fi să trag linie, aș spune că această ieșire nu a făcut decât să îmi deschidă apetitul pentru și mai multe drumeții.

Există și o alternativă pentru acest traseu, o idee mai lung, denumit și ”Traseul curioșilor”. Acesta pornește tot din Râușor și urmărește banda albastră până în șaua Ciurila unde se întâlnește cu cea galbenă. De aici trebuie să urmați traseul galben până ajungeți în vârf. Acest traseu durează puțin mai mult, în jur de 4 ore, 4 ore și jumatate și este mai indicat să îl urmați doar la întoarcere, așa cum am făcut și noi.

Surse de apă:  dacă nu rezistați prea mult fără apa, așa ca și mine, nu ratați izvorul din pădure, care se găsește pe traseul marcat cu bandă albastră.

Timeea G.