De ce scriu un blog despre dorinţa mea de a mă lăsa de fumat? Simplu: pentru că sper să reuşesc!
Am atacat problema pe mai multe fronturi: am încercat să mă conving că dăunează atât sănătăţii, cât şi portofelului meu; mi-am zis că nu este un tabiet elegant, demn de o doamnă ce mă cred; să nu mai vorbim despre ce putoare las cu fumurile mele prin încăperile unde trag din ţigară ca disperata şi – groaznic! – la mine în propria gură!
Se pare însă că niciun argument logic nu ajută când drăcuşorul tabagic din mintea mea râde în hohote văzând cum mă screm din toate puterile ca să mă debarasez de acest nărav oţios. L-am păcălit totuşi de câteva ori, însă în final m-am lăsat învinsă.
Acuşi împlinesc 54 de ani. Prima ţigară am aprins-o prin clasa a treia, atunci însă – din fericire! – încă mi-a fost uşor să mă las. În liceu pufăiam în discotecă şi la chefurile din weekend, apoi în facultate am ajuns la un pachet de Carpaţi fără filtru pe zi. Şi m-am ţinut de această apucătură cu o dârzenie pe care n-am dovedit-o în alte domenii. Cu pauze mici, însă mult prea mici. Totuşi, mi-am propus să nu măs las de… încercarea de a mă lăsa de fumat.