Blogul unui om simplu
Despre lucruri simple și semnificative
Despre vegetarianism și alte schimbări benefice
Acum aproximativ 3 ani am făcut cea mai bună schimbare din viața mea. Am renunțat la consumul de carne.
Lumea obișnuiește să mă întrebe de ce și de unde a apărut ideea asta. M-am gândit ceva timp la răspuns și am ajuns într-un final la o concluzie (deși nu ar trebui să ai nevoie de prea multe motive pentru a face bine).
Încă de mică am avut tot felul de animale, de la porc vietnamez, la căprioară, rață pe care o luam cu noi în vacanțe, până la câini (mulți câini) și pisici. Deși la vârsta aceea când le-am avut, nu știam să apreciez atât de mult animalele și nu mă gândeam prea mult la ce soartă au, cred că mi s-a întipărit în minte și suflet faptul că animalele sunt prieteni. Deși mâncam ocazional carne, refuzam să particip la sacrificarea animalelor, fapt care dacă mă gândesc bine acum, cu siguranță a fost un semn al direcției în care urma să mă îndrept. Mi-am dat seama treptat că spuneam că iubesc animalele, însă alegeam ce animale vreau să iubesc, nu le iubeam pe toate.
Nu, nu urăsc oamenii care încă consumă carne. Consider că un om empatic și bun nu ar trebui să urască. Până acum câțiva ani și eu eram în acel punct, însă consider că odată ce deschizi ochii la cruzimea cu care sunt tratate animalele în vederea consumului, e extrem de greu să rămâi indiferent și să continui. Nu am negat niciodată că, carnea ar avea un gust rău, sau că nu îmi făcea plăcere să consum anumite produse, însă aici este vorba despre alegeri. Eu am făcut o alegere de care sunt mândră, însă nu am de gând să îi fac pe ceilalți să se simtă prost pentru alegerile lor, ci mai degrabă să ofer propriul exemplu și să sper că poate măcar câteva persoane se vor gândi și documenta mai bine asupra subiectului.
Am pățit ca unele persoane să îmi spună că nu rezolv mare lucru cu faptul că nu mai mănânc carne, pentru că oricum animalele vor fi sacrificate mereu și așa mai departe. Poate că e așa pe de-o parte, însă dacă toți am gândi așa și cu orice, nu am mai face niciun bine.
Eu susțin și sunt pe principiul că dacă fiecare om ar încerca să fie cea mai bună variantă a sa și ar încerca să facă un bine în care crede, lumea ar începe să fie un loc mai bun.
Îți las aici un video la care mi-ar plăcea să te uiți, și care mai mult ca sigur te va pune serios pe gânduri.
Ultimele gânduri din 2017 şi primele pe 2018
“Îmi doresc să fac aşa într-un fel încât cel mai frumos lucru la mine să fie inima mea.”
Mereu când se încheie un an, îmi place să mă gândesc la ce a fost bine, la ce a fost mai puţin bine, la ce am învăţaţ, la ce ar trebui să mai învăţ, şi să îmi pun câteva dorinţe pe anul care urmează.Pentru anul care urmează, am o listă destul de lungă cu dorinţe:
Îmi doresc să văd mai multă bunătate şi veselie în jurul meu.
Îmi doresc să fim mai calzi.
Îmi doresc să fim mai empatici.
Îmi doresc să fim mai deschişi la minte.
Îmi doresc să fim mai puţin egoişti.
Îmi doresc să fim mai iubitori.
Îmi doresc să avem mai multă grijă şi iubire pentru animale.
Îmi doresc să fim mai atenţi la cei din jurul nostru.
Îmi doresc să fim mai atenţi cu mediul în care trăim.
Îmi doresc să fim mai sinceri.
Îmi doresc să fim mai recunoscători.
Îmi doresc să ne bucurăm mai mult de viaţă.
Îmi doresc să ne bucurăm mai mult de lucrurile mici.
Îmi doresc să avem mai multă grijă de noi.
Îmi doresc să fim mai curajoşi să fim noi înşine.
Şi nu în ultimul rând, îmi doresc să îmi doresc mai puţine lucruri.
Despre oameni
“Dacă îți dorești binecuvântări, fii tu una”
Citatul de mai sus este unul din preferatele mele. O sa îți spun și de ce.
Când spun “binecuvântări”, nu mă refer la Dumnezeu sau la religie. Pentru mine o “binecuvântare” înseamnă un lucru bun care ți se întâmplă și pentru care ești recunoscător.
Citatul mă face să mă gândesc la genul de om pe care îl admir, genul de om pe care vreau să îl am prin preajmă, genul de om care vreau să devin.
Admir oamenii care:
zâmbesc chiar dacă e o zi de luni ploioasă,
oamenii care fac fapte bune fără să aștepte ceva înapoi,
oamenii care au curaj să râdă în hohote dacă asta simt,
oamenii care au curaj să plângă în hohote dacă asta simt,
oamenii care știu că viața e mai mult decât un job, o mașină și o casă,
oamenii care iubesc oamenii,
oamenii care iubesc animalele,
și oamenii care admiră alți oameni.
Întrebarea e, ce ne oprește să devenim noi omul pe care îl admirăm?
Despre Jazz și alte chestii vesele
Eu când aud Jazz, nu mă gândesc la muzică, ci la el:
El e Jazz, un bătrânel de aproximativ 10 ani, și a apărut în viața noastră acum aproximativ un an. Cel mai frumos an de până acum aș îndrăzni să spun. Sper că dacă ar putea vorbi și el ar spune același lucru.
Am iubit dintotdeauna câinii, de mică am fost înconjurată de ei, și mare fiind nu aveam de gând să schimb asta. Am hotărât că îmi doresc un câine chiar daca stau la apartament. Știam din start că nu voi cumpăra unul, ci îl voi adopta, însă nu știam exact ce anume caut. M-am apucat să caut pe Internet pe toate paginile de adopție, însă am hotărât să mă opresc doar când simt conexiunea aia specială. Am dat peste o mulțime de cățeluși simpatici, însă nu am simțit acel ceva. Asta până ce l-am văzut pe el. A fost de ajuns o singură poză, și am știut, el e. Am discutat, am trecut peste perioada de probă, am făcut cele necesare și a rămas în familie.
Jazz nu a avut o viață tocmai bună înainte, a fost ținut în lanț, neglijat și lipsit de afecțiune. Au urmat apoi câteva luni de încercări, Jazz voia să muște, era irascibil și extrem de precaut, însă cu răbdare și iubire am reușit să le depășim.
Acum, am un Jazz iubitor, vesel, blând și liniștit.
La câți mai mulți ani, bătrâne!
Unde ne grăbim?
Te-ai intrebat și tu vreodată unde ne grăbim? Unde te grăbești tu, unde se grăbesc cei din jurul tău, unde ne grăbim noi oamenii în general?
Într-o zi m-am trezit alergând după autobuz ( pe care nu l-am prins), iar de acolo a început totul. M-am întrebat de ce alerg după un autobuz care va mai veni din nou în alte câteva minute.
În continuare mă întreb de ce ne grăbim în aproape tot ceea ce facem?
De ce accelerăm pasul deși nu ne grăbim nicăieri, de ce nu mai ridicăm privirea din pământ și telefoane ca să privim puțin în jurul nostru?
De ce ne grăbim atunci când iubim?
De ce ne grăbim când savurăm ceva?
De ce ne grăbim pe noi înșine? De ce nu ne dăm timp?
Nu am un răspuns acum la toate astea.
Poate că nu e bine nici să te grăbești în a-ți pune atâtea întrebări, însă prefer să rămân cu privirea sus, să pășesc încet, să mă bucur de ce e în jurul meu și să meditez la tot felul de astfel de lucruri.
Despre viață și alte lucruri mărunte
Lucrez cu copiii, și făcând asta am învățat sau mi-au fost amintite o sumedenie de lucruri. Am găsit răspunsuri (nu neapărat corecte) la mai multe întrebări pe care mi le-am pus de-a lungul timpului. Despre una din întrebări o să îți povestesc mai jos.
Cum să te bucuri cu adevărat de viață și toate momentele ei?
Răspunsul meu ar fi: Ca un copil.
Mi se pare că noi, adulții, uităm multe lucruri. Uităm să ne bucurăm sincer atunci când ceva ne face cu adevărat fericiți și să plângem pe bune atunci când ceva ne face nefericiți. Suntem prea serioși când cineva face o glumă (fie ea și proastă), prea speriați când un necunoscut ne zâmbește pe stradă, prea stresați când lucrurile par că ne depășesc.
De ce? Un răspuns ar putea fi “Pentru că suntem adulți”. Însă nu și pentru mine.
Cum ar fi să ne fi păstrat un pic din naivitatea, compasiunea, cheful ala de viață pe care le ai atunci când ești copil? Probabil lumea ar fi un loc mai bun.
Recent Comments