Hello,

Asa cum v-am mai spus si in alt articol eu m-am nascut si copilarit in Vrancea, am facut facultatea in Bucuresti si cred eu, m-am stabilit Timisoara. De ce spun “cred”? -Pentru ca inca nu sunt 100% convinsa ca aici vreau sa raman definitiv. Inca imi este dor de Bucuresti, inca ma gandesc ca imi place la nebunie Brasovul, ca sunt foarte departe de familia mea.

Va intrebati cum am ajuns tocmai in Timisoara de la 600 de km? Hmm… cred ca asa a trebuit sa fie; asa a trebuit sa fie etapa asta din viata mea. Daca m-ati fi intrebat acum 3 ani unde o sa  fiu acum as fi spus cu siguranta ca voi ramane in Bucuresti. Eh..uite ca nu a fost asa si am plecat de acolo, dar am plecat parca prea departe.

Cred ca o parte din mine voia sa plece din Bucuresti. Toata agitatia din jurul meu ma intrista. Toata lumea grabita si incruntata din jurul meu ma ingrijora; nu voiam sa fiu si eu la fel. Aveam nevoie de un oras mai relaxat, de oameni mai relaxati. Dar cum am spus, o parte din mine voia asta, cealalta parte voia sa ramana, ii era bine in agitatie, incojurata de toti prietenii.

Cred ca marea mea problema a fost faptul ca mi-am lasat toti prietenii acolo. Inca sufar dupa asta. Stiu ca viata continua si ca trebuie sa-ti faci prieteni noi, dar eu nu am reusit inca. Cred ca mintea mea s-a blocat si refuza sa fie deschisa la noi prietenii. Ma refer la acele prietenii de suflet in care poti fi tu fara sa fii judecat ci doar incurajat.

Lucrul care ma framanta foarte tare este ca acum o parte din mine refuza sa plece din Timisoara si nu stiu de ce. Nu am nicio explicatie. Gandurile ca vreau sa plec de aici sunt din ce in ce mai dese, dar ceva nu ma lasa. Voi lasa lucrurile sa decurga natural si vom vedea ce va urma.