Author: b32

Prima iesire din tara

8 Comments

Salutari,

M-am gandit sa va povestesc despre prima mea iesire din tara. A fost cam acum 10 ani si a fost cu scoala cand terminam o etapa din viata si anume clasa a 8-a. Imaginati-va ca am mers in Bulgaria si entuziasmul era atat de mare ca m-am pregatit cu o luna inainte. Nu stiam nimic despre Bulgaria decat de la Georgrafie, dar nu conta…cel mai important era ca ies din tara. A fost pentru mine un eveniment atat de important ca as fi vrut sa fie anuntat cu surle si trambite si toata lumea sa stie. Acum ca imi amintesc ma bufneste rasul.

Cum eram eu tare mandra de mine si de faptul ca voi “iesi din tara” am ajuns sa-mi imaginez ca Bulgaria este o tara asa cum vedeam prin filmele americane, ca  totul este atat de vesel, cladirile zgarie nori sunt peste tot, lumea fluiera dupa taxiuri iar ele opresc, totul in mintea mea era un film; un film american si nu unul bulgaresc.

cityscapes-new-york-city-night-view-01

Cam asa a aratat realitatea pentru mine 😀

2222

Intr-un final am ajuns sa plecam in minunate excursie cu un autocar, ca nah, asa erau excursiile cu clasa si dupa nenumarate ore in care toti eram atat de plictisiti, obositi si amortiti am ajuns in minunata Bulgarie. Atat de dezamagita am fost de primul impact incat parca totul se naruia in jurul meu. Nu tu cladiri zgarie nori, nu tu veselie pe strada, totul era atat de gri de parca eram la mine in orasel.

Sincer nu imi pot aminti restul excursiei deoarece atat de dezamagita am fost incat nu am putut observa  si lucrurile frumoase de acolo. Dar am invatat un lucru, intotdeauna trebuie sa te documentezi inainte sa pleci undeva, sa stii despre locul care urmeaza sa fie vizitat, nu sa te astepti la ceva ce nu poate fi acolo.

Noi experiente in noul oras.

11 Comments

Hey guys,

M-am gandit sa povestesc despre noile responsabilitati pe care mi le-am propus odata cu mutarea in noul oras. Un oras in care nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca voi locui, dar am acceptat noua provoacre. Stiam de cand eram in Bucuresti la ce ma voi inscrie la master, ma refer ca stiam specializare, dar nu ma gandeam ca trebuie sa schimb orasul. Si cand totul a  devenit concret m-am panicat deoarece nu mai stiam unde imi voi continua studiile. Si asa am aflat ca exista specializarea la care voiam eu sa dau si in Timisoara.

Dupa ce am terminat cu partea de studii si cu acomodarea in noul oras, m-am gandit ca trebuie neaparat sa-mi iau un job. Nu mai puteam continua sa fiu intretinuta de parinti. Si am inceput maratonul interviurilor, dar era doar un maraton fara niciun rezultat pozitiv. A inceput panica si teama ca eu nu sunt suficient de buna si ca nu voi reusi sa ma angajez. Nu mai suportam ideea de a sta in casa fara sa fac nimic.

Cand in sfarsit am fost acceptata la unul dintre joburile pentru care aplicasem si pe care il vedeam jobul visurilor mele, mi-am dat seama dupa putin timp ca nu este ceea ce imi doresc si ca eu nu vreau sa fac asta, de aceea mi-am si dat demisia dupa 2 luni. Am preferat sa ma intorc acasa decat sa fac ceva ce nu imi placea. Dar dupa nici o saptamana panica si plictiseala au revenit si iar am inceput maratonul interviurior.

Dupa alte cateva interviuri am fost acceptata la actualul job. Am fost extrem de speriata de faptul ca nu mai lucrasem intr-un departament tehnic. Am avu multe angoase pe care le-am depasit. Nu a fost deloc usor deoarece totul era nou pentu mine, dar absolut totul.

Jobul actual m-a motivat si o face in continuare sa-mi depasesc conditia, sa invat lucruri noi la care nu le dadeam nicio sansa, sa cunosc oameni noi, sa calatoresc in locuri noi. Ma motiveaza sa evoluez atat pe plan profesional ca si pe plan personal, sa fiu mai buna in tot ceea ce fac.

Asta e o poza de la prima petrecere a companiei la care lucrez din Timisoara:2l

Timisoara, noua mea casa.

8 Comments

Hello,

Asa cum v-am mai spus si in alt articol eu m-am nascut si copilarit in Vrancea, am facut facultatea in Bucuresti si cred eu, m-am stabilit Timisoara. De ce spun “cred”? -Pentru ca inca nu sunt 100% convinsa ca aici vreau sa raman definitiv. Inca imi este dor de Bucuresti, inca ma gandesc ca imi place la nebunie Brasovul, ca sunt foarte departe de familia mea.

Va intrebati cum am ajuns tocmai in Timisoara de la 600 de km? Hmm… cred ca asa a trebuit sa fie; asa a trebuit sa fie etapa asta din viata mea. Daca m-ati fi intrebat acum 3 ani unde o sa  fiu acum as fi spus cu siguranta ca voi ramane in Bucuresti. Eh..uite ca nu a fost asa si am plecat de acolo, dar am plecat parca prea departe.

Cred ca o parte din mine voia sa plece din Bucuresti. Toata agitatia din jurul meu ma intrista. Toata lumea grabita si incruntata din jurul meu ma ingrijora; nu voiam sa fiu si eu la fel. Aveam nevoie de un oras mai relaxat, de oameni mai relaxati. Dar cum am spus, o parte din mine voia asta, cealalta parte voia sa ramana, ii era bine in agitatie, incojurata de toti prietenii.

Cred ca marea mea problema a fost faptul ca mi-am lasat toti prietenii acolo. Inca sufar dupa asta. Stiu ca viata continua si ca trebuie sa-ti faci prieteni noi, dar eu nu am reusit inca. Cred ca mintea mea s-a blocat si refuza sa fie deschisa la noi prietenii. Ma refer la acele prietenii de suflet in care poti fi tu fara sa fii judecat ci doar incurajat.

Lucrul care ma framanta foarte tare este ca acum o parte din mine refuza sa plece din Timisoara si nu stiu de ce. Nu am nicio explicatie. Gandurile ca vreau sa plec de aici sunt din ce in ce mai dese, dar ceva nu ma lasa. Voi lasa lucrurile sa decurga natural si vom vedea ce va urma.

My super dog

16 Comments

Salutari,

Astazi o sa va vorbesc despre cainele meu, o minune de catel; si nu spun asta doar pentru ca este al meu ci pentru ca asa este..oriunde merge si el face senzatie, este in centrul atentiei si este cel mai rasfatat.

1917894_1081640258541427_6731201663535477904_n

Intotdeauna mi-am dorit sa am animalul meu de companie , dar care sa poata sta cu mine in casa, care sa aiba voie sa stea in pat, sa se alinte dimineata si sa ne imaprtasim dragostea reciproca.

Cat am fost mica am avut toate animalele domestice prietene deoarece bunica avea o curte si o gradina generoasa iar eu puteam sa stau cu ele de dimineata pana seara…dar seara interevenea problema mea si anume ca nu puteam baga niciun animalut in casa. A fost suferinta mea din copilarie si nu intelegeam de ce nu am voie sa bag iedul in casa sau puisorii de gaina.

Dupa a urmat adolescenta si parintii au considerat ca nu am timp sa ma ocup de un animal de companie… Pana cand intr-o zi, cand eram deja la facultate si am considerat ca sunt suficient de responsabila si ca pot avea un caine; si de 3 ani il am pe Achi, cel mai minunat catel. El este parte din viata mea, este mai mult decat un prieten, este un mebru al familie.

Achi este un bichon havanez, de 3 ani, o mogaldeata mica si plina de  energie. Cred ca ar fi trebuit sa-I pun numele “Fericire” deoarece umple casa de bucurie si entuzism. Il iubesc atat de mult incat nu ma pot vedea fara el si nu este obisnuinta cu el, este dragostea reciproca pe care o avem unul fata de celalalt.

Animalele, fericirea mea…

5 Comments

Hey guys,

 

Am vrut sa scriu un articol despre animale deoarece ele sunt fericirea mea; si cum as fi putut scrie despre pasiunea mea si nu si despre fericirea mea. Din totdeauna am avut o legatura puternica cu animalele si mi-am dat seama asta cand ma apropiam de fiecare data de orice animal fara sa-mi fie frica de el, iar comunicarea dintre noi era incredibila. Ne linisteam reciproc doar atingandu-le si privindu-i bland.

De cand eram mica mi-am dorit sa am o mini ferma in care animalele toate erau prietene intre ele, traiau in libertate si mureau natural de batranete. De aceea mi-am iubit copilaria la bunici deoarece toata ziua eram inconjurata de animale; si daca nu ma “saturam” de animalele din curte, bunica ma gasea la vecina ei care avea niste capre cu pui mici. goats

Eram fascinata de toata protectia pe care o oferea mama puilor ei. Toata grija cu care ii hranea, si toata atentia cu care se juca cu ei era uluitoare. De cum erau educati pe treapta pe care o parcurgeau…totul mi se parea mult mai organizat decat la oameni; Si mi-am dat seama ca animalele sunt mult mai blande, mai iubitoare si mai bune decat noi.

Inca imi doresc sa am acea mini ferma cu animale in care sa cresc in bunatate si intelepciune odata cu ele. Imi doresc sa nu ne pierdem conexiunea pe care am avut-o de mica si pe care inca o avem…

Va las un filmulet amuzant cu niste super caprite jucause. ( cam asa erau vacantele mele).

http://<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/GTwIK-vEEKw?rel=0″ frameborder=”0″ gesture=”media” allow=”encrypted-media” allowfullscreen></iframe>

Invitatie in eprubeta

4 Comments

Salut!

In urma cu 2 ani imi ajutam prietena sa-si gaseasca modelul perfect de invitatie de nunta, dar fara niciun succes…printre multimile de invitatii clasice pe care le-am vazut, mi-a atras atentia un mesaj in sticla; dar cum as putea face niste invitatii in sticla deoarece era prea mare o sticla pentru a putea trimite o invitatie si trimitea mai mult la ideea de mesaj…

In timp ce eram in pana de idei imi apare o reclama la instrumente medicale…bling-bling s-a aprins un beculet…mi-a venit ideea de a face invitatia in eprubeta. Zis si facut, dar dupa ce am luat o hartie si am scris mesajul de invitatie, nu arata prea bine …hmm… dupa ce am mai cautat infomatii am vazut ca  hartia de calc este perfecta pentru asta.

Dupa ce m-am apucat de treaba, ideile au inceput sa vina si rezultatul din timpul procesului de lucru se  afla mai jos:

 

C1

 

Pasiunea mea poate fi transformata intr-o afacere?

4 Comments

 

Salutari,

Sunt o tipa plina de entuziasm care s-a gandit ca ar putea reintroduce conceptul de a scrie si trimite scrisori caligrafice ca pe timpul bunicii. O sa va povestesc cum a inceput totul.

scr1

Sunt pasionata de obiectele vintage, de tot ceea ce tine de perioada bunicilor nostri de aceea am inceput sa adun obiectele vechi, de prin podul casei de la tara.

In cautarea mea de mici comori am descoperit o cutie veche si gaurita plina cu scrisori; scrisori ingalbenite de timp, scrisori ale bunicilor mei din perioada cand acestia erau la inceputul dragostei lor.

Am stat si m-am gandit daca e corect sa le citesc scrisorile, dar dupa m-am gandit ce oameni simpli erau ei si ca acele scrisori contin doar lucruri frumoase din care am ce invata.

Dupa ce am stat cu orele in pod, m-am gandit ca as putea face si eu asta… si asa imi place sa scriu pe toate colturile de hartie pe care le prind…

scr

As putea transforma pasiunea asta intr-o afacere; si as putea largi gama asta, nu doar sa ma limitez la scrisori caligrafice… hmm….mai am cateva idei, dar vi le spun alta data.

 

P.s. Daca aveti si voi alte idei le putem pune in practica si ar putea prinde contur.