Hello! Numele meu este Lorena și în următoarele rânduri vă voi spune câteva lucruri despre mine. Am ajuns în Timișoara în urmă cu 5 ani, când am intrat la facultate, și pot spune că de atunci cu fiecare an care trece îmi place din ce în ce mai mult orașul. Dar să revenim…
Sunt studentă în cadrul programului de master Comunicare, relații publice și media digitală, la Facultatea de Științe ale Comunicării și de asemenea sunt referent în cadrul Departamentului de Comunicare și Imagine la UPT. Sunt o persoană sociabilă, veselă, săritoare și sinceră.
Nu mi-am propus niciodată să construiesc un blog. Nu credeam că aș avea cum să scriu ceva care să fie importante pentru persoane pe care nu le cunosc… Nici acum nu mi-am schimbat părerea pe de-a-ntregul, însă un proiect primit la facultate m-a pus în această dificultate. Astfe că voi încerca să fac o treabă cât mai bună cu ajutorul unui blog care va prezenta lucruri care mă pasionează. Cred că cele mai mari pasiuni ale mele (pe lângă ciocolată :D) sunt: călătoriile, filmele/serialele și mâncarea. Așa că voi povesti despre activități pe care le putem desfășura VARA.
SURSĂ: Pozele îmi aparți și pot fi folosite cu licență CC BY-ND, iar imaginile folosite au fost descărcate de pe www.pexels.com și au licență CC BY-ND.
E foarte fain! Ai o ciocolată de la mine! Te pup
Bafta in tot ce iti propui cu acest blog!