Transfăgărășan

Dacă ar trebui să spun în câteva cuvinte, atunci Transfăgărășanul (DN 7C) este doar drumul care traversează munții Făgăraș și unește Muntenia de Ardeal. Dar de fapt, Transfăgărășanul este mai mult de atât. Este drumul care ajunge la o altitudine de 2042 de metri, în Căldarea Glaciară Bâlea.

Transfăgărășanul este unul dintre cele mai celebre drumuri din România, și chiar din Europa, datorită înălțimii la care a fost construit, a peisajelor superbe și a numeroaselor serpentine. Drumul este spectaculos pentru că are două benzi care se întind pe o lungime de 92 de kilometri construiți în cei mai înalți munți de la noi din țară.

Pentru cei care doresc să se „aventureze” pe Transfăgărășan, le recomand să o facă din sud spre nord. Cea mai cunoscută șosea a României începe în județul Argeș, în localitatea Arefu, și se termină în județul Sibiu, lângă localitatea Cărtișoara .

Peisajul este mirific, iar diferențele de nivel și serpentinele constituie o provocare atât pentru mașini cât și pentru șoferi. Din păcate, din cauza condițiilor meteorologice Transfăgărășanul este deschis doar câteva luni pe an, începând din luna iulie până în luna octombrie.

Cele mai importante puncte de atracție turistică sunt:

  • Lacul și Barajul Vidraru, care este unul dintre cele mai mari din Europa

 

  • Cetatea Poenari (construită pe vremea lui Vlad Țepeș)
  • Lacul glaciar Bâlea și Cascada Bâlea

 

 

 

4 thoughts on “Transfăgărășan”

  1. Si eu am fost.. iubesc verdele, natura si muntii! Merita drumul parcus pana acolo. Te pup

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *