cover vasovia
City Breaks

Varșovia, o excursie de nota 10!

Cât de multe cunoști despre Capitala Poloniei? Probabil nu prea multe, la fel ca și mine înainte de a decide să merg 5 zile în Varșovia. Spre surpinderea mea, a fost o călătorie foarte reușită, plină de amintiri și momente frumoase. Am cheltuit în cele 5 zile petrecute acolo aprox. 110 euro pentru mâncare, bilete de acces la obiective turistice, 1 noapte de club, transport urban și mici suveniruri. Din punct de vedere financiar este un real succes, prețurile fiind foarte accesibile pentru orice, chiar și pentru distracție și lucruri mai inedite. Orașul arată foarte bine, bulevarde largi și bine aerisite, o rețea de transport bine pusă la punct, metrou cu 2 magistrale dar foarte modern, clădiri istorice întreținute iar turiștii sunt bine primiți. Am nimerit la o sărbătoare locală iar centrul orașului a fost rezervat pentru manifestații artistice, parade și concerte. Steagurile Vaticanului fluturau peste tot lângă cele ale Poloniei, aparent fară vreo explicație anume, ci doar ca sunt catolici. Am asistat și la primul concert într-un loc public dintr-un loc străin vizitat iar experiența a fost interesantă deoarece am ascultat cântece tradiționale și am văzut oameni dansând, probabil după vreun trecut nostalgic sau ceva de genul deoarece majoritatea erau bătrâni… Oamenii sunt blonzi, seamnănă cu rușii iar dacă ești brunet sau pe acolo o să ieși rapid în evidență. Sunt persoane educate, se îmbracă elegant și folosesc parfumul.

Transport

Am fost Timișoara – București – Varșovia și retur cu aprox. 90 de euro. Când am plecat am avut o escală de 6 în Aeroportul Otopeni iar la ora 17:15 (ora locală din Polonia) am fost în Aeroportul Choping din Varșovia. La întoarcere am stat doar 1,30 în București pentru avionul de Timișoara. În Varșovia ne-a costat aprox. 18 lei un abonament full-acces de 72 de ore pentru rețeau de transport în comun din oraș iar asta cu reducere de student. Oricum n-am întâlnit nici un controlor care să ne întrebe dacă suntem studenți sau nu…

poza mancare

(sursa foto: https://pixabay.com)

Mâncarea

Am mâncat una dintre cele mai bune supe din viața mea, Polish Soup. Un fel de ciorbă preparată cu ou întreg tăiat în două, bucăți mari de suncă și un gust asemănător cu cel al ciorbei de curcan. Supa se poate servi în pâine sau într-un bol de porțelan. Au și dumplins sau ceva de genul, un fel de foietaj cu diferite conținuturi (carne, legume, fructe, etc) pe care le poți comanda la tigaie sau fierte, eu am optat pentru cele la tigaie și recunosc ca au avut ceva ulei…au și sarmale și evident CÂRNAȚI POLONEZI pe care sunt sigur că îi cunoști din magazinele din România. La restaurantele din centrul orașului ești servit de către domnișoare în port tradițional.

Băuturi

Bere foarte bună, multe sortimente tradiționale care au un gust foarte light și răcoritor. Evident mai căutate sunt băuturile spirtoase, în special Vodka. Există baruri speciale pentru shoturi de vodka unde pentru 2 lei poți bea un shot autentic de băutură poloneză.

Sursa foto 1: https://www.pexels.com

Sursa foto 2: https://pixabay.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *