Timpul…Oare ce rol are el în viața noastră?

M-am întrebat de multe ori ce ne poate ajuta cu devărat când avem o problemă și nu am găsit niciun răspuns, apoi am auzit că timpul le videcă pe toate. Așa o fi? Poți să te bazezi pe timp când ai nevoie de ajutor? Poate timpul să îți dea cele mai bune sfaturi? Poate timpul să te ajute exact în modul în care îți dorești? Apoi m-am gândit cum s-au rezolvat problemele pe care le-am avut și mi-am dat seama că toate s-au rezolvat cu….TIMPUL. La început, timpul, a fost cel mai mare dușman al meu. Îl uram din tot sufletul pentru că trecea așa greu, parcă statea pe loc. Apoi, timpul a început să se miște, iar eu am hotărât să nu mai pun preț pe atâtea lucruri, să le las să treacă. Timpul m-a învățat că nu te poate ajuta decât dacă îl lași. Trebuie să accepți lucrurile ca atare, iar apoi sa le depășești, trecând prin ele. Dă-i timpului timp!