Idei de makeup pentru festival
Nu știu de voi, dar eu una abia aștept să vină vara și să înceapă sezonul festivalurilor. Anul acesta, din fericire, s-au putut organiza mai multe festivaluri în vară, dar…
Idei de makeup festiv
Nu știu de voi, dragii mei, dar mie una îmi vine greu a crede ca suntem deja în luna decembrie. Este o lună festivă, în care avem ocazia să ne…
Ghid pentru alegerea nuanței potrivite de fond de ten
Alegerea nuanței de fond de ten potrivită tenului reprezintă probabil una dintre cele mai dificile decizii când vine vorba de machiaj. Prin urmare, îți voi prezenta câteva idei care te…
Homepage
Bine v-am găsit! Mă numesc Iasmina, am 23 de ani și acesta este primul meu blog. Niciodată nu aș fi crezut că voi ajunge să-mi creez unul, dar mi-am zis, de ce nu? De când eram mică mi-a plăcut să mă machiez și să scriu, așa că uită-ne aici, locul perfect unde pot scrie despre unul dintre lucrurile care mă pasionează cel mai tare.