Mi-am propus să vă arăt astăzi cum arată eroul unei națiuni. El se regăsește în filmul ”Lista lui Schindler”. Este un film-documentar din 1993 care prezintă ororile la care erau supuși evrei. Un film cu un puternic impact emoțional care te face să apreciezi tot ceea ce ai acum.
Pe IMDB filmul este listat cu nota 8.9/10, fiind în topul celor mai bune filme de pe IMDB. Mai mult decât atât, ”Lista lui Schindler” a câștigat 7 premii Oscar.

Povestea începe cu prezentarea situației din Polonia în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În Cracovia evreii erau expulzați din casele lor și trimiși să locuiască înghesuiți în ghetouri fără bani, fără haine, fără lucrurile de valoare. În același timp ni se prezintă personajul principal, Oscar Schindler. Schindler era un membru al partidului nazist german ajuns în Cracovia pentru a-și face o afacere. Dar soarta are pentru el și alte planuri acesta devenind un erou pentru evreii din Cracovia.
Fețita cu palton roșu
Schindler ajunge in Cracovia cu gândul de a-și deschide o fabrică de articole de email. Acesta îi mituiești pe cei din SS și cumpără o fabrică undeva va începe să confecționeze aceste produse. Pentru că avea relații cu cei de pe piața neagră, dar și cu comunitatea evreiască, Schindler îl angajează pe Itzhak Stern pentu al ajuta cu administrarea și finanțele. Astfel Stern începe să recruteze câți mai mulți evrei care să lucreze în fabrică.Acesta este punctul unu în ceea ce va fi o misiunea de salvare a evreilor.
Misiunea de salvare începe în momentul în care Schindler asistă la masacrul care va avea loc în ghetourile evreilor. El este puternic afectat de moartea unei fetițe în palton roșu pe care o vede în drumul spre masacru, iar mai apoi o obersvă moartă într-o gramadă de oameni. Astfel, el își menține legăturile de prietenie cu SS, dar începe să-și pună în aplicare planul. Începe să devină eroul unei națiuni.
Lista
Când germanii obervă că sunt pe cale să piardă razboiul ordonă transportarea evreilor din ghetourile Cracoviei spre Auschwitz. Schindle îi cere comandantului departamentului SS aflat în Cracovia, Goth, permisiunea să-și transporte muncitorii la o fabrică de muniție pe care dorea să o înfințeze. Cu greu Goth acceptă. Astfel, Schindler și Stern încep să creeze ”Lista lui Schindler” care conținea 850 de evrei care aveau să fie transferați la fabrică în loc de Auschwitz.
Toți oamenii ajung în final la fabrică. Începe un proces de mituire a membrilor SS, pentru ca aceștia să nu pătrundă în fabrică. După 7 luni însă, Schindler rămâne fără bani. Dar, norocul face că fix atunci, în 1945, Germania capitulează.
Finalul vă las pe voi să-l vedeți. Vă las mai jos trailer-ul.
Dacă sunteți pasionați de istorie, ca și mine, ”Lista lui Schindler” este un film care merită văzut. De la poveste și până la actori totul este la superlativ. Este un film care îți lasă un gust amar față de ororile la care erau supuși acești oameni fără vreun motiv întemeiat. Dar te fac să crezi că mai există și umanitate văzând devotamentul lui Schindler față de planul lui de salvare. Cei pe care i-a salvat au rămas în viață și astăzi. Oamenii care ar fi putut fi morți în câteva minute, au trăit zeci din ani datorită unui singur om.
Este un film care își lasă amprenta asupra ta din punct de vedere emoțional. Dar este și un film care își arată o adevărată bucată de istorie. Aștept să aud și părerile voastre despre acest film.
Nu uitați că vă aștept în secțiunea contact pentru sugestii de filme/seriale.
Noi ne ”auzim” data viitoare la o cană de gânduri. Până atunci să fiți ”cu minți”
Gabriela.