Când ești mic, totul pare mare!

Să zicem că vacanța asta de iarnă m-a făcut să înțeleg mai în profunzime unele lucruri. Nu știu cum am avut ideea zilele trecute, în Ajun de Crăciun, să plec cu cea mică pe urmele copilăriei mele, în locurile pe care le cutreieram cel mai des când eram copil.

Oh, și ce copil năzdrăvan eram, ce dornic de libertate și independență, ce mă amuzau oamenii din jurul meu atunci când încercau să mă facă să înțeleg ce e bine și ce e rău… Ei cum or fi aflat oare? Or fi ascultat și ei de cei „bătrâni” și cu experiență sau se răzvrăteau ca mine și voiau cu orice preț să afle ei nu să li se zică?! Răspunsul vi l-ați dat acum, cu siguranță! 🙂

Mai e o vorbă la mine, în zona unde m-am născut, „ai văzut tu babă frumoasă și copil cuminte?” 😀

Să o lăsăm pe Ramona năzdrăvană și filizoafă puțin și să continui să vă povestesc deci…

Pe drum, am luat-o pe strada bunicilor mei materni, cu care mi-am petrecut fiecare vacanță de vară când eram copil. Prin petrecut mă refer că stăteam la ei, practic doar dormeam la ei că eu de fapt eram de dimineața până seara pe stradă cu copiii, nu conta dacă era caniculă, ploua, ningea sau era ger, noi semnam condica străzii. Cu greu mă băga în casă să mănânc (și e funny partea asta că și eu am ajuns să mă rog de fiică-mea să ia o pauză de la joacă pentru a mânca ceva, am uitat adică cum eram eu).

Țin minte că mă trimiteau des să aduc apă, pe care o folosea bunica la gătit, spălat etc. Și evident că abia așteptam să merg, mă simțeam importantă, cu responsabilități și mândră că le duc la bun sfârșit. De multe ori primeam și recompense sub diverse forme.

Mare mi-a fost mirarea să constat că fântâna imensă din copilăria mea e de fapt o fântâniță în paragină, de unde nu prea mai vine lumea să ia apă… micuța „coastă”(deal) pe care îmi era greu să o urc și oboseam adesea, era de fapt un deal nu foarte abrupt și destul de ușor de urcat pentru Ramona- adultul de acum.

Am continuat micuța aventură cu fetița mea, dornică și ea de aventură, fix ca mama ei evident 😏, și am urcat să vedem ce s-a mai schimbat de când am crescut. Mai mult am fost curioasă să văd câte lucruri îmi amintesc și câte au rămas aceleași cum erau acum mai bine de 20 ani.

De sus de unde am ajuns, se vede cartierul unde am copilărit și o parte din oraș (Drobeta Turnu-Severin), dar se vede superb și Dunărea și Hidrocentrala Porțile de Fier de unde fluviul se revarsă în avale spre oraș. Cea mică a fost fascinată de priveliște și a vrut să mai mergem să vedem peisajul superb și să facem și câteva poze.

Țin minte ce fascinată eram de peisaj atunci când eram mică, cum fugeam vara de la bunici de acasă pe faleza Dunării să fac baie, cum mergeam desculță prin praf, noroi, pe pietre… nu conta! 😆

În timp ce mergeam îi povesteam fetei ce făceam eu la vârsta ei, ce jocuri încropeam, ce frumos era să stai pe stradă să te joci de dimineața până seara. Să nu știi ce e aia tehnologie, telefon, griji, job, responsabilități… Nu știu cât a înțeles din tot ce i-am povestit și i-am arătat, nu știu dacă i s-a părut la fel de wow și imens totul (așa cum mi se păreau mie la vârsta ei), dar cred că m-am regăsit în ochișorii ei mari și curioși măcar puțin.

Ah, și era să uit… Doar anul ăsta mi-am dat seama cât de mică e de fapt odaia unde dormeam cu bunicii și care mi se părea imensă atunci când eram mică. 🙂

Sunt curioasă, voi vedeți altfel lumea de când aveți copii? Ați fost cu ei în locurile unde mergeați voi și unde v-ați petrecut copilăria? Cum vedeți totul acum, cu ochii de adult? 🙂

Sărbători liniștite și frumoase să aveți! ❤


Warning: Undefined array key "sfsi_plus_copylinkIcon_order" in /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php on line 283

Warning: Undefined array key "sfsi_plus_mastodonIcon_order" in /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php on line 285

Warning: Undefined array key "sfsi_plus_riaIcon_order" in /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php on line 286

Warning: Undefined array key "sfsi_plus_inhaIcon_order" in /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php on line 287

Warning: Undefined array key "sfsi_plus_inha_display" in /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php on line 355
Follow by Email
LinkedIn
Share