„Și trăiau cu toții într-o casă mică și strâmbă.”
Grinzi oblice. Structură de lemn. Holuri spațioase. Lemn de stejar bine lustruit. Alamă strălucitoare. Lambriuri de un albastru pal. Și mobilă înzorzonată cu brocarturi. Pășește cu încredere în Casa strâmbă, sanctuarul familiei Leonides și un roman scris din „plăcere pură” de Agatha Christie, care se întoarce cu vinovăție la „origini”, la seringă și otravă.
Casa strâmbă este unul dintre romanele preferate ale Agathei Christie, care a mărturisit că i-a făcut mare plăcere s-o scrie. E o carte fără Poirot, Miss Marple sau Tuppence, personajele care dau sarea și piperul romanelor Agathei Christie. Cu toate astea, e o carte foarte bine scrisă, care iese cumva din tiparul consacrat al romanelor Agathei Christie. N-are multe personaje, nici acțiune complicată, nici măcar descrieri amănunțite de locuri sau personaje, și totuși reușește să capteze atenția cititorului până la ultima pagină.
Firul epic ne aduce în prim plan familia Leonides, care de mai bine de secole locuiește sub același acoperiș și se află sub întreținerea lui Aristide, capul familiei. Ceea ce va tulbura bunul trai al acestora va fi moartea subită a celui care se ocupă de bunăstarea lor, de aici ieșind la iveala tot felul de adevăruri surprinzătoare, pe care membrii au avut grijă să le păstreze în taină de urechile curioșilor:
„Dragul meu Charles, Aristide Leonides era extrem de bogat! E adevărat că a făcut o grămadă de bani pentru familia lui, dar poate vreunul dintre ei și-a dorit mai mult de atât.”
Tema principală este misterului morții personajului Aristide Leonides și implicit desfășurarea cazului de investigație a dispariției lui, fapte ce sunt narate într-o notă ambiguă. Intercalată cu aceste evenimente nefericite mai este și povestea de dragoste întreCharles și Sophia. Aceasta reprezintă o tema secundară, care va mai destinde puțin atmosfera tensionată dominantă, la care putem adăuga și tema familiei.
Titlul Casa strâmbă ne este mai bine explicat de personajul martor al tuturor evenimentelor, Charles – obiectiv și imparțial, care leagă într-o replică, în mod firesc descrierea proprietarului de locul unde acesta locuiește:
„Acesta este veritabilul bărbat mărunțel și strâmb care construise casa mică și strâmbă, și fără de care aceasta își pierduse semnificația.”
Este ușor de dedus de aici cum caracteristicile unuia se transferă asupra celuilalt în mod firesc, ele fiind și ușor de asociat între proprietar și proprietatea sa. Devine ușor de înțeles că descrierea casei poate fi atribuită și posesorului, dar ce se întâmplă cu ea atunci când acesta, va muri subit? Oare căsuța strâmbă își va pierde această „calitate” sau încă va persista?
În casuța stâmbă au locuit mai bine de trei generații, care s-au unit în jurul și sub grija celui care le-a asigurat un trai mai mult decât decent, Aristide Leonides, în vărstă de 88 de ani. Totul bine și frumos până când ne este anunțată moartea imprevizibilă sau nu a acestuia. Din acest moment decesul suspect este pus pe umerii fiecărui membru al familiei sale, într-o mai mică sau într-o mai mare măsură având motive pentru care și-ar fi dorit dispariția bătrânului și de ce nu moștenirea impresionantei averi. Acest lucru petrecându-se în ciuda faptului că acesta are grijă să o distribuie egal pentru a le asigura nu doar prezentul cât și viitorul lor. Însă autoarea ne duce pe o pistă greșită care ne face să gândim asta, fapt ce este fals, bătrânelul fiind cu mult mai viclean și precaut decât putem noi să îl intuim la o primă descriere.
Deși romanul a fost publicat acum șapte decenii, l-am găsit extrem de actual, inovator prin tematica abordată, tehnici de creare și demenținere a misterului pe tot parcursul capitolelor și prin tipurile de personaje ilustrate. Mi-a plăcut extrem de mult felul în care au fost conturați protagoniștii și implicit caracterele lor, pur și simplu mi-au făcut plăcere să le descopăr. Finalul a stârnit câteva palpitații fiind imprevizibil și neașteptat, odată ce am aflat cine este făptașul. Autoarea pune înfăptuirea crimei pe seama unui personaj pe care nu l-am bănuit deloc pe parcursul cărții, pe care nu îl poți vedea un criminal. Putem spune că în final se înfăptuiește și dreptatea divină, pentru fiecare existând o recompensă.
Sursă electronică: https://palarisme.ro/casa-stramba-recenzie-carte-agatha-christie-editura-litera/
