Un roman profund pe care l-am savurat de la primele pagini, chiar daca nu este prea bogat in actiune. Petru multi Dostoievski este prea greoi, prea bogat in descieri lungi si filosofante. Din prima pagina, Dostoivski te transpune extrem de real pe strazile reci si umede ale Rusiei, prin maniera sa naturalista de a descrie cu amanunt fiecare neplacere a vietii, saraciei si diferentei dintre clasele sociale.

Romanul se bazeaza pe viata lui Raskonlikov, un tanar cetatean rus, ce a fost nevoit sa isi intrerupa studiile in domeniul dreptului pentru ca nu mai avea efectiv cum sa le plateasca. Tanarul Raskolnikov, inzestrat cu o inteligenta mentala si emotionala mult peste media vremurilor de atunci (dar cu siguranta si a celor de acum), a fost condamnat de soarta sa traiasca in saracie, sa isi paraseasca mama ce traia de pe o zi pe alta si sa-si vada sora, la fel de destapta ca si el cum trebuie sa-si puna deoparte mintea, valorile si viata pentru a se casatori din interes cu un barbat bogat pentru a salva viata intregii familii.

Un abces de furie il determina pe Raskolnikov sa vada ca batrana camatareasca la care locuia in chirie este unul din acei “paduchi ai societatii” care traiesc de pe spatele altor si se alimenteaza fcandu-si gazdele sa sufere enorm. Omorand-o, Raskolnikov crede ca va face un bine imens societatii in special siesi si fiicei batranei camatarese, ce era extrem de abuzata de cracterul crud si nemilos al mamei sale.

Este gata sa se sacrifice pe el, pentru un bine mai mare. Dar odata fapta facuta, lucruile nu se schimba in niciun fel. Samanta raului continua sa creasca, sufletele zdrobite de griji si suparari continua sa fie la fel de asuprite. Numai el, Raskolnikov, capata o grija in plus, pedeapsa sa fiind propriul sau sentiment de vinovatie. Nu se poate ierta in momentul in care realizeaza ca insusi el este o samanta a raului ce trebuie pedepsit. Cine este el sa ia in propriile sale maini viata unui om? Traieste fiecare clipa cu gandul ca va fi prins si judecat, ca ceilalti nu vor intelege niciodata ca intentia sa a fost una buna si va ajunge sa putrezeasca intr-o inchisoare comunista, unde pe langa chinurile sale mentale va fi suspus chinurilor fizice.

Conditia omului de geniu ce nu se poate nicicum adapta intr-o societate nepasatoare, intr-o conditie umana nepasatoare de adevaratele semnifiicatii ale vietii si sufletului, este atat de bine ilustrata de Dostoievski prin tanarul Raskolnikov.
Acest bildungsroman va ramane mereu printre preferatele mele, ocupand un loc special mai ales pentru toate cugetarile filosofice si toate framantarile psihologice.