octavian paler – “viata pe un peron”

Ca pe multi scriitor de genul domnului Paler, nu vor reusi niciodata sa ii intelegem pe deplin pentru ca nu am trait ceea ce au trait ei si pentru ca poate nu vedem lumea cu aceeasi viziune. Dar daca suntem atenti la cuvintele lor si la opera lor nici nu avem nevoie sa ii intelege pe ei pentru ca de fapt ne vom intelege pe sine si ne vom descoperi pe noi si viziunea noastra asupra a tot ceea ce ne inconjoara.

In “Viata pe un peron” Paler vorbeste despre viata si continua noastra asteptare pentru ceva maret. Orice om de pe Pamant asteapta acel trimf al vietii lui, momentul acela in care va ajunge cu adevatat acolo unde isi doreste sa fie, iar pentru fiecare calatoria spre acest punct se desfasoara diferit. Unii doar stau si asteapta, altii calatoresc si trec print tot felul de zone in care nivelul de confort difera, iar altii cred ca au gasit deja ceea ce e doar al lor se agata puternic de el, indiferent de nivelul de satisfactie pe care il ofera.

“Crezi in Dumnezeu altunci cand il cauti. Daca crezi ca l-ai gasit, acela e si momentul in care l-ai pierdut.”

Despre ce ne vorbeste Paler? Despre doi oameni sau poate unul, sau poate o mie ca ei. Despre oameni care se tem, care se simt vinovati si care vorbesc despre asta, or astea trei au fost numite de autor ca fiind principalele elemente care definesc un om. Mai esti om atata cat ti-e frica, mai traiesti atata cat te simti vinovat si mai existi atata cat vorbesti. „Vorbesc, deci exist”, zicea el.

Un barbat si o femeie intr-o societate pustie, uniforma si trasa la indigo, o societate muta, din care personajele centrale ale operei aleg să evadeze pe peronul unei gări. „Dar gara, este ea reala?”, ne intrebam. Da, e reala. Noi toti am fost pe acolo sau vrem sa ne ducem. Unii din noi sunt in tren, iar altii trebuie sa coboare deja.

„In centrul carților lui Octavian Paler nu se afla nici sfantul, nici bruta absoluta, nici supraomul nietzschean, ci omul obisnuit, suma de calitati si defecte, patimi si slabiciuni, indoieli si angoase. Oricine se poate, asadar, proiecta sau regasi in paginile acestui roman. Fiindca pe peron nu este El, eroul exemplar iesit din seria biologica. Pe peron suntem noi”, zicea Daniel Cristea-Enache cu referire la roman.

S-a temut Paler si in aceasta carte, si în altele, de singuratate si de pustiu si a ajuns sa gaseasca tot acolo salvarea. In „Drumuri prin memorie” spune ca: „In desert, se zice, nu se duc decat indragostiii si nebunii. Eu mai cunosc o categorie, in care ma includ. Cei care nu se descurca prea bine in vacarm si tanjesc dupa un loc de unde, speriindu-se de izolare, sa se intoarca pocaiti in societate”.

Problema existentei este aceea care-l framanta. Se teme de moarte, dar nu de cea fizica. „Incepem sa murim cand nu mai avem puterea de a alege”, spune in Scrisori imaginare, iar in Viata pe un peron spune ca: „Incetam sa existam atunci cand nu mai vorbim”, or si vorbirea in sine e o alegere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *