Tag: book

Tata bogat tata sarac

Leave a comment

Se intampla foarte foarte rar sa deschid sau sa citesc o carte de devoltare personala. Pur si simplu nu sunt pe gustul meu. Unele dintre ele, chiar si cele mai apreciate de critici mi se par ca depasesc masura sau pur si simplu exagereza si insista pe niste subiecte prea putin interesante mie. Printr-o discutie pe care o aveam cu o buna prietena dupa o lunga revedere am ajuns sa imprumut de la ea cartea “Tata bogat, tata sarac”. Auzisem de ea si inainte, dar recunosc ca ignorasem informatia si recunosc din nou ca atunci cand am deschis-o nu stiam absolut deloc la ce sa ma astept. Spre surprinderea mea, captivarea a fost atat de mare incat cartea nu a rezistat 2 zile.

E o lectura usoara, placuta. Termeni cheie ai finantelor si devoltarii financiare sunt explicati in termeni atat de simpli si pe intelesul oricui. Desi o carte de dezvoltare persoanala, deloc insistenta, deloc usor agresiva asa cum ma asteptam sa se intample pe masura ce inaintam in lectura.

Invata cum sa nu fii prizonier al tacticilor transmise din mos-stramos. Nu trebuie sa detii proprietati si bunuri pentru a fi bogat. Cu cat muncesti mai mult esti mai sarac si nu neaparat cu cat castigi mai mult te vei imbogati.

E o carte ce reuseste in 200 de pagini sa-ti schimbe putin perspectiva. Sa te faca sa realizezi cum sa pui banii sa munceasca pentru tine, cum sa nu ramai niciodata fara ei la final de luna si cum sa-i folosesti astfel incat fericirea ta sa fie la cote maxime. Daca vrei sa detii controlul financiar al viitorului tau, nu cred ca exista o carte mai buna cu care sa incepi.

octavian paler – “viata pe un peron”

Leave a comment

Ca pe multi scriitor de genul domnului Paler, nu vor reusi niciodata sa ii intelegem pe deplin pentru ca nu am trait ceea ce au trait ei si pentru ca poate nu vedem lumea cu aceeasi viziune. Dar daca suntem atenti la cuvintele lor si la opera lor nici nu avem nevoie sa ii intelege pe ei pentru ca de fapt ne vom intelege pe sine si ne vom descoperi pe noi si viziunea noastra asupra a tot ceea ce ne inconjoara.

In “Viata pe un peron” Paler vorbeste despre viata si continua noastra asteptare pentru ceva maret. Orice om de pe Pamant asteapta acel trimf al vietii lui, momentul acela in care va ajunge cu adevatat acolo unde isi doreste sa fie, iar pentru fiecare calatoria spre acest punct se desfasoara diferit. Unii doar stau si asteapta, altii calatoresc si trec print tot felul de zone in care nivelul de confort difera, iar altii cred ca au gasit deja ceea ce e doar al lor se agata puternic de el, indiferent de nivelul de satisfactie pe care il ofera.

“Crezi in Dumnezeu altunci cand il cauti. Daca crezi ca l-ai gasit, acela e si momentul in care l-ai pierdut.”

Despre ce ne vorbeste Paler? Despre doi oameni sau poate unul, sau poate o mie ca ei. Despre oameni care se tem, care se simt vinovati si care vorbesc despre asta, or astea trei au fost numite de autor ca fiind principalele elemente care definesc un om. Mai esti om atata cat ti-e frica, mai traiesti atata cat te simti vinovat si mai existi atata cat vorbesti. „Vorbesc, deci exist”, zicea el.

Un barbat si o femeie intr-o societate pustie, uniforma si trasa la indigo, o societate muta, din care personajele centrale ale operei aleg să evadeze pe peronul unei gări. „Dar gara, este ea reala?”, ne intrebam. Da, e reala. Noi toti am fost pe acolo sau vrem sa ne ducem. Unii din noi sunt in tren, iar altii trebuie sa coboare deja.

„In centrul carților lui Octavian Paler nu se afla nici sfantul, nici bruta absoluta, nici supraomul nietzschean, ci omul obisnuit, suma de calitati si defecte, patimi si slabiciuni, indoieli si angoase. Oricine se poate, asadar, proiecta sau regasi in paginile acestui roman. Fiindca pe peron nu este El, eroul exemplar iesit din seria biologica. Pe peron suntem noi”, zicea Daniel Cristea-Enache cu referire la roman.

S-a temut Paler si in aceasta carte, si în altele, de singuratate si de pustiu si a ajuns sa gaseasca tot acolo salvarea. In „Drumuri prin memorie” spune ca: „In desert, se zice, nu se duc decat indragostiii si nebunii. Eu mai cunosc o categorie, in care ma includ. Cei care nu se descurca prea bine in vacarm si tanjesc dupa un loc de unde, speriindu-se de izolare, sa se intoarca pocaiti in societate”.

Problema existentei este aceea care-l framanta. Se teme de moarte, dar nu de cea fizica. „Incepem sa murim cand nu mai avem puterea de a alege”, spune in Scrisori imaginare, iar in Viata pe un peron spune ca: „Incetam sa existam atunci cand nu mai vorbim”, or si vorbirea in sine e o alegere.

“Procesul “- Franz Kafka

Leave a comment

O opera cu un final deschis. Roman german tipic, cu nume reprezantive și acțiune neliniară, uneori de-a dreptul absurdă, Procesul lui Franz Kafka vorbește despre tribunal, corectitudine, nedreptate și toate celelalte elemente ce însoțesc un acuzat pe parcursul luptei sale cu justiția. Este o adevărată filozofie a teoriei generale a dreptului și a dreptului pozitiv, criticii literari considerând că, analizând cu mare atenție Procesul de Franz Kafka într-un rezumat, se constată trimiteri spre istoria habsburgică.

Începem ziua alături de Josef K., procuristul unei bănci importante, care, la cea de a 30-a aniversare a sa, se trezește surprins de doi agenți pregătiți să îl aresteze.

Motivul arestării este incert și va rămâne secret până la sfârșitul romanului, atât pentru protagonist, cât și pentru cititori. Tot ce aflăm este siguranța acuzatului în legătură cu nevinovăția lui. Întrebarea este: oare cât de mult contează ea pentru tribunal?

Zis și făcut pentru o vreme, însă tot mai multe personaje sunt implicate în acțiune și, chipurile, încearcă să îl ajute pe domnul K. Apar în scenă mai multe femei ce fac tot posibilul să îi intre în grații acestuia și își arată cu dezinvoltură relațiile mai puțin ortodoxe avute cu diverși funcționari ai tribunalului.

E justiția atât de coruptă? Se va deda Josef la asemenea tertipuri pentru a scăpa basma curată? Și, mai important, există vreo șansă ca el să fie achitat într-un proces despre care nu știe mai nimic?

Am fost uimită să văd cât de deschis vorbește autorul despre condiția umană. M-a pus pe gânduri momentul în care personajul principal al lui Franz Kafka dintr-una din operele sale de renume spune fără menajamente că nu ar fi fost interesat de corectitudinea justiției, dacă nu era direct implicat.

Nu asta facem cu toții, de fapt? Ne ascundem și ne prefacem că nu observăm nedreptățile din jurul nostru, intervenind abia atunci când cuțitul ajunge la propriul os. Restul omenirii ne interesează prea puțin și binele personal primează indiferent de situație.

Cartea lui Kafka este o opera deschisa, nu vom afla niciodata finalul adevarat. Ne vom transpune fiecare propia fiinta in trairile sale si fiecare din noi isi va face propriul final in functie de constiinta noastra proprie. Vom oferi atata luciditate cata avem si vom trai cartea dupa propriile noastre puteri sufletesti.