Sufleu din cartofi dulci, cu ciuperci și praz
O rețetă potrivită pentru cină, deloc complicată – pentru 4-6 porții.
Ingrediente
- 600 g cartofi dulci
- 400 g smântână de gătit
- 200 ml supă de legume
- sare, piper
- cimbru
- 250g ciuperci
- 1 fir de praz
- 1 lingura ulei de măsline
- 1 lingura unt
- 80 g parmezan
Cartofii dulci se curăță de coajă, și se taie în rondele subțiri. Într-o oală mare, se fierb smântâna și supa de legume. Se condimentează cu sare și piper și se adaugă cimbru (după gust). Se ia oala de pe aragaz, se pun in ea feliile de cartofi, se acoperă cu un capac și se lasă deoparte.
Ciupercile și prazul se spală și se taie felii/rondele. Într-o tigaie mare se încing ulei de măsline și untul. Se sotează ciupercile 5 minute. Se condimentează cu sare, piper și cimbru. Apoi se adaugă prazul.
Se preîncălzește cuptorul la 190°C. Cartofii dulci se pun într-o tavă mare împreună cu amestecul de ciuperci și praz. Se asezonează cu sare și piper și se presară parmezan deasupra. Se coace sufleul timp de 30-40 minute (în funcție de grosimea feliilor de cartofi).

Sursa: Lisa Nieschlag, Lars Wentrup. 2017. New York Christmas: Recipes and stories. Murdoch Books.