Ştiu cum stă treaba cu alimentaţia, micul dejun obligatoriu, ce-i bine de evitat, ce-i bine de “înfulecat”. De cele mai multe ori, aveam un stil de viaţă sănătos. Încă am. Aproximativ … Ştiţi şi voi cum e, multă muncă, puţin timp de respiro, “nema” pauză de masă. Gatrita a apărut şi atunci am început să regret anumite decizii neinspirate şi să fiu ceva mai atentă cu mine.

Nu am avut niciodată probleme cu kilogramele, dar în anumite perioade, aveam fluctuaţii, dar nu vizibile. Mulţi mă întreabă ce mănânc şi cum fac să slăbesc dacă nu mă mai simt confortabil în pielea mea.

Ei bine… câteva reguli de bun simţ

Nu te gândi că vrei neaparat să slăbeşti. Gândeşte-te mai degrabă că ai un corp de care trebuie să ai grijă. Un corp în care să te simţi bine.

Mâncarea există ca să trăieşti. Nu neaparat ca să te facă fericit/ă. Nu sări NICIODATĂ peste micul dejun. Uşor de zis, greu de făcut. Uneori, mâncarea este ca o capcană.

Pont: atunci cânt îţi vine să ronţăi, găseşteţi o activitate – plimbă-te, sună un prieten. E foarte posibil ca această poftă de ronţăit să apară din cauza plictiselii.

Încearcă să mănânci la ore fixe! Ehhh, de asta nu ţin cont nici eu, dar poate aşa mă mai oblig şi eu la niste reguli 🙂

 ce mâncăm? Fii creativ, mănâncă variat. 

Cam ce mănânc eu:

Dimineața.

. Bea apă !!!!!!

• cereale integrale cu un iaurt – poți adăuga un pic de miere, semințe de dovleac
• smoothie (nutribullet deştept!) cu cereale integrale, cacao și lapte de migdale (dacă îți place) sau lapte de vacă sau iaurt. Poți pune și fructe întregi, banane, dar și piersici sau caise, să nu le storci, e mai sățios și mai sănătos.
• un pahar de kefir (cu grăsime, nu dietetic!)
• o felie de pîine cu somon afumat și capere / măsline
• un ou fiert cu o felie de pâine, roșie sau castravete
• humus

Prânz și cină:

• ceva carne la grătar sau la cuptor  și niște legume
• pește ( eu prefer somon). Merge cu ceva orez
• salate
• ciorbe și supe!!!
• cuburi de cartof dulce cu feta (și cu măsline merge) la cuptor

Dacă reușiți să țineți un echilibru, o să vă puteți bucura de excepții și vor fi muuuult mai delicioase. Merge şi un hamburger, un meniu mare la un fast-food preferat, o înghețată. Dar excepția e excepție, da?????

Tot pe tema alimentaţiei, vă recomand să urmăriţi un interviu cu Mihaela Bilic, medic nutriţionist. Câteva sfaturi pentru o viaţă echilibrată:

Cel mai greu este să vorbeşti despre tine. Despre cine eşti, defecte şi schimbări.

Eu sunt un mini-reporter. Iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii şi iubesc faptul că pot ilustra poveşti frumoase. Iau interviuri, am emoţii şi învăţ să trec peste ele. Am mai învăţat că e bine să ieşi din zona de comfort, oricât de înfricoşător ar fi.

Şi aş putea să spun ca am încercat, atunci când colegul meu, Florin Bodin, m-a chemat să îi dau un interviu, referitor la parcursul meu profesional şi studenţie.

Foarte pe scurt, am avut o studenţie în care am învăţat, am muncit, iar distracţia a fost pe locul 3. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău, vă las pe voi să judecaţi asta. 🙂

Mai jos regăsiţi interviul şi tare m-aş bucura să îl urmăriţi!

În iunie, când vacanţa venea, sesiunea trecuse, iar eu mă pregăteam de o binemeritată escapadă, ai mei au divorţat. Desigur, nu a fost o surpriză, ci ceva extrem de previzibil, dar chiar şi-aşa, emoţiile negative, tristeţea, confuzia nu au întârziat să apară.

Mă pregăteam de cca un an de acest moment, dar când el a ajuns, descopeream că eram complet nepregătită. Nu mă puteam aduna nici pentru bagaje. Dar mai pentru o nouă etapă. Desigur, pentru mine a fost ceva mai greu, am trăit, locuit cu părinţii dintotdeauna şi încă o mai fac, parţial.

Am plâns atunci când nu m-a văzut nimeni şi am zâmbit atunci când m-au văzut toţi, pentru că nu mai era timp de amărăciune.

Cred că după divorţ am devenit o altă persoană. În primă fază, una nesigură, frustrată, irascibilă. Cu multe semne de întrebare. Nu mă înţelegeam nicicum cu mama, iar pe tata îl evitam. Nu de supărare, pentru că am înţeles perfect motivele separării. Pur şi simplu, aşa încercam să mă vindec. Nu ieşeam deloc. Maxim până la Profi şi înapoi.

Dar cum am luptat pentru vindecare?

Am mers la sală. Cu chef, fără chef, cu lacrimi în ochi şi fără. Am muncit pentru mine, că-i bine să slăbeşti şi să tonifiezi. Am lăsat supărări şi frustrări odată cu sudoarea antrenamentelor grele.

Cum ajută mersul la sală tratarea suferinţei, depresiei?

“Cercetătorii de la Universitatea din Rochester, SUA, au pus 40 de femei ce sufereau de depresie să facă sport aerobic (mers pe jos, ridicat greutăţi şi alergare), de trei ori pe săptămână timp de 8 săptămâni. In paralel au studiat un grup de femei ce aveau aceleaşi simptome ale depresiei, dar care erau sedentare.

La finalul testului, sportivele au înregistrat rezultate bune la testele standard pentru depresie. Din păcate nu de aceleaşi rezultate s-au bucurat şi femeile din grupul sedentarelor. După un an, s-au reluat testele, iar cercetătorii au observat că femeile ce au continuat să facă sport nu au înregistrat o revenire a simptomelor depresiei.” (https://www.csid.ro/diet-sport/sport/transpira-si-scapa-de-depresie-10522257).

Recomand mersul la sală. Ajută din toate punctele de vedere şi zău că n-ai nimic de pierdut. 🙂

Vă las şi un interviu pe tema separării pe care eu l-am găsit cercetând subiectul divorţurilor şi traumelor apărute odată cu el.

Tu te lauzi cu relaţia ta pe Internet?

#couplegoals, “te iubesc până la cer şi înapoi”, “iubi”, “baby”, “5 luni…1 an…50…”

Sunt ei mai fericiţi ca noi? Sau… sunt ei atât de fericiţi precum par?  Atât de des? Tot timpul?

Este oare vorba de curaj atunci când îţi strigi iubirea-n gura mare?

Acest articol nu are ca scop răspunsul la vreuna din întrebările de mai sus. Cred că dacă aş reuşi să ofer răspunsuri, aş deveni TED speaker :)))

E  încercarea mea de a înțelege de ce oamenii se comportă atât de diferit în public referitor la relația lor. Evident, nu mă refer la cei care anunță că s-au logodit sau căsătorit. Până la urmă asta se întâmplă o dată sau de câteva ori într-o viață şi merită postat. Mă refer la … știți-voi-ce, postările alea de dragul postărilor, inimioare şi iubire pe net cât încape.

Potrivit unui studiu din anul 2014, oamenii aleg să posteze mai mult despre relația lor atunci când se simt nesiguri pe sentimentele celuilalt.  Evident, nu e valabil în toate cazurile. E doar o statistică.

Majoritatea dintre noi, atunci când ieşim în oraş dăm check-in. Sau la sală şi mai punem şi o poză. Poate mai adăugăm şi câte calorii am dat jos la acest antrenament.

Dar oare cum e cu relaţiile? Ne ajută oare un like să ne privim altfel partenerii? Să îi preţuim mai mult? Ne ridicăm mai fericiţi din pat gândindu-ne că X sau Y ne invidiază?

Concluzia ar fi că oricât de enervant ar fi, afișarea unui cuplu pe Internet este un semn de fericire și alimentează mulțumirea. Cine n-are cu cine să se pozeze, să-și găsească, nu? 🙂

Totusi,părerea mea despre această nevoie de a-ţi arunca viaţa în spațiul public  seamănă cu nevoia de a consuma cofeină ca să te trezești. Tot mai sănătos este să îți găsești propriile resurse în loc să apelezi la factori externi, care ar putea dispărea oricând.

Dacă tot urmăresc conferinţele TED, vă arăt o prezentare interesantă pe tema social-media, care mie chiar mi-a dat de gândit. Poate încerc şi eu o pauză de la lumea virtuală, măcar pentru câteva zile. Zic şi eu…

“Trebuie să fi naturală!”

“Nu mai pune fond de ten!”

“Nu ai coşuri. Nu se văd.”

Cam de câte ori ai auzit aceste expresii? Eu, cel puţin, de foarte, foarte, foarte multe ori. Şi sincer (de cele mai multe ori) nu mă ajutau prea mult. Puterea, încrederea vin dinăuntrul tău.

Problema acneei este una mult mai amplă decât majoritatea dintre noi/voi aţi putea înţelege. Mă confrunt cu problema coşurilor de la vârsta de 11 ani. A fost şi este cumplit – să nu găsesc puterea de a privi în ochi omul de lângă mine, să nu pot ieşi din casă fără măcar puţin fond de ten pe faţă, sa refuz să merg la plajă pentru că nu aş putea sta fără pic de fond de ten, etc, etc, etc. Este o traumă. 

Totuşi, în cadrul acestui articol nu voi înşirui povestea vieţii mele cu acneea şi nici povestea depresiei care a venit odată cu ea, ci voi prezenta câteva din produsele care, pe mine, mă ajută în continuare foarte mult.

Aş începe totuşi cu idee că, de la 11 ani, merg la dermatolog -dr. Daniela Zaharia, care treptat a devenit şi un medic psiholog pentru mine. Ori de câte ori merg la dânsa cu probleme, puterea revine rapid. Nu am urmat niciodată tratament medicamentos pentru acnee şi nici o dietă anume. Am învăţat să evit grăsimile, sucurile, ştiţi şi voi prostiile astea. 🙂

Dar … am folosit creme. Multe, foarte multe creme.

1. De departe, crema perfectă pentru mine este EPIDUO GEL. O folosesc şi în prezent şi mă ajută în momentele de criză. (nu se foloseşte zilnic pentru că usucă foarte tare pielea)

2. ACNE-OUT – este o gamă e produse: spumă de curăţare cu care îmi spăl faţa înainte de culcare, loţiunea şi crema activă pe care le folosesc strict pe coşuri când apar, tonerul matifiant care controlează destul de bine sebumul, crema hidratantă pe care o folosesc înainte să aplic fondul de ten. Această gamă de produse este cea mai bună pe care am folosit-o până în acest moment şi o recomand cu încredere.

3. VICHY MINERAL 89 este o loţiune fortifiantă, gel. Conţine  apă termală mineralizantă  în proporție de 89%, cu acid hialuronic de origine naturală. Eu o folosesc zilnic înaintea aplicării fondului de ten, ajută la refacerea petelor pigmentare, dar şi la hidratarea tenului cu probleme.

4. Fondul de ten VICHY DERMABLEND este singurul fond de ten pe care eu îl folosesc şi îl recomand! Este special pentru tenul acneic, cu probleme. Se întinde uşor, este puţin lichid, rezistent şi cu o acoperire excelentă. Se găseşte în nuanţe multiple şi este foarte, foarte, foarte eficient.

Acestea sunt o parte din produsele pe care eu le utilizez constant şi care îmi fac foarte bine.

Vă recomand să le încercaţi şi voi şi să alegeţi produsul care vi se potriveşte cel mai bine. 🙂

VICHY a demarat un experiment extrem de interesant pe tema coşurilor – imagini în care eu m-am regăsit şi care chiar m-au cutremurat. Haideţi să facem ceva. Depresia cauzată de acnee există!

https://youtu.be/-GjIJu6tVmE

Pe Horia Colibăşanu l-am cunoscut simplu şi rapid. Da, a fost o dorinţă de ceva vreme, oarecum neîndeplinită. Dar, contextul favorabil nu a întârziat să apară. Urma să participe la o acţiune organizată de clubul sportiv Politehnica Timişoara  – #subcerulliber. Am îndrăznit să aleg varianta rapidă, l-am sunat… Şi nu mică mi-a fost surprinderea cand am auzit că, fără să stea pe gânduri, a acceptat invitaţia de a veni în emisiunea mea – #studentiideieri -. Trecem peste momentul în care vă descriu emoţiile ce mă inundau.

Cum e Horia Colibăşanu?

Horia este un om extrem de simplu şi plăcut. Deloc figurant, poţi purta orice conversaţie cu el. Este un om cu picioarele pe pământ şi cu foarte mult bun simţ. Îi ascultam povestea şi parcă nu mă mai săturam atunci când îi ascultam povestea vieţii.

Vă las aici o parte din interviul realizat de mine, în compania unuia dintre cei mai mişto oameni pe care i-am cunoscut:

1. Dăm puţin timpul în urmă şi pentru că specificul emisiunii este perioada studenţiei. Ce studii aii finalizat?

Trebuie să dăm timpul în urmă ceva mai mult. 🙂 Am terminat Facultatea de Stomatologie (pe vremea aceea). De atunci, lucrez ca medic dentist.

2. De ce ai ales această specializare?

În momentul în care am ales şcoala la care să merg, m-am gândit la ceva ce să permită a lucra în privat, a nu fi angrenat într-un sistem mare. Cu timpul mi-am dat seama că am făcut alegerea potrivită. Pentru a pleca într+o expediţie în Asia, spre exemplu, este nevoie de o pregătire de două luni. Aşa, cu cabinetul am mai putut jongla.

3. Cum a început povestea cu sportul, în mod special cu expediţiile?

În liceu am făcut atletism, îmi plăcea. Dar,e ra mai complicat ca organizare. Nu am reuşit mai mult de câteva săptămâni. Prin anul III de facultate, după ce mergeam constant la munte, mi-am dat seama că aş vrea să fac aceste expediţii la modul serios, aşa că m-am înscris în clubul alpin român. Am învăţat să mă caţăr. La început mergeam la munţi mai apropiaţi, expediţii mai ieftine. Am avut performanţe în perioada studenţiei, însă de cele mai multe ori au apărut limitări de tip financiar.

4. Care au fost dificultăţile întâmpinate de tine, ca sportiv, de-a lungul timpului?

Partea financiară a fost cea mai mare dificultate. Mai sunt probleme de logistică, sau întârzieri de bagaje. Te trezeşti în mijlocul muntelui că îţi lipseşte o pufoaică şi ti-e frig. Oboseala – după fiecare deplasare am nevoie de o pauză de aproximativ de două luni. Mai apar accidentările – tendinită, entorse. La 40 de ani este greu să mai faci sport de performanţă.

5. Fiecare expediţie presupune un soi de risc, multă pregătire. Cum reuşeşti tu să rămâi motivat în momentele dificile?

Şi eu sunt curios cum se întâmplă treaba asta. Dar îmi place, asta contează cel mai mult. M-am şi obişnuit să fac asta. Mi s-ar părea ciudat ca într-o zi să nu mai merg la antrenament. Este concediul meu, locul în care mă simt cel mai bine. Dacă cineva m-ar obliga să merg la mare în loc de Himalaya, spre exemplu, aş fi tare nefericit. O plajă tropicală este, pentru mine, ca o puşcărie.

6. În 2008 ai avut parte de o expediţie cu un final tragic. A fost acesta un moment de cotitură?

Da, a fost o expediţie în care partenerul meu s-a îmbolnăvit şi nu am reuşit să îl coborăm de la 7.000m. A murit acolo. A fost un moment de cotitură pentru că a trebuit să îmi evaluez opţiunile şă să văd dacă vreau să continui.

7. În 2017 ai reuşit performanţa de a ajunge pe Everest fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul unei echipe de şerpaşi. Cum a fost această experienţă?

A fost o lună de expediţie, dar în mare s-a derulat aproape perfect, în timpii organizaţi. În ultima zi a fost mai greu, pentru că mi-au dispărut din lucruri, pe la şerpaşi. A fost destul de dificil, frig, dar coborârea a fost printre cele mai grele – 3 zile. Dar m-am mişcat continuu.

 

Discuţia integrală cu alpinistul care a ajuns pe acoperişul lumii o găsiţi mai jos. Vă recomand să urmăriţi interviul integral, pentru o sursă în plus de motivaţie şi putere. 🙂