Ştiu cum stă treaba cu alimentaţia, micul dejun obligatoriu, ce-i bine de evitat, ce-i bine de “înfulecat”. De cele mai multe ori, aveam un stil de viaţă sănătos. Încă am. Aproximativ … Ştiţi şi voi cum e, multă muncă, puţin timp de respiro, “nema” pauză de masă. Gatrita a apărut şi atunci am început să regret anumite decizii neinspirate şi să fiu ceva mai atentă cu mine.

Nu am avut niciodată probleme cu kilogramele, dar în anumite perioade, aveam fluctuaţii, dar nu vizibile. Mulţi mă întreabă ce mănânc şi cum fac să slăbesc dacă nu mă mai simt confortabil în pielea mea.

Ei bine… câteva reguli de bun simţ

Nu te gândi că vrei neaparat să slăbeşti. Gândeşte-te mai degrabă că ai un corp de care trebuie să ai grijă. Un corp în care să te simţi bine.

Mâncarea există ca să trăieşti. Nu neaparat ca să te facă fericit/ă. Nu sări NICIODATĂ peste micul dejun. Uşor de zis, greu de făcut. Uneori, mâncarea este ca o capcană.

Pont: atunci cânt îţi vine să ronţăi, găseşteţi o activitate – plimbă-te, sună un prieten. E foarte posibil ca această poftă de ronţăit să apară din cauza plictiselii.

Încearcă să mănânci la ore fixe! Ehhh, de asta nu ţin cont nici eu, dar poate aşa mă mai oblig şi eu la niste reguli 🙂

 ce mâncăm? Fii creativ, mănâncă variat. 

Cam ce mănânc eu:

Dimineața.

. Bea apă !!!!!!

• cereale integrale cu un iaurt – poți adăuga un pic de miere, semințe de dovleac
• smoothie (nutribullet deştept!) cu cereale integrale, cacao și lapte de migdale (dacă îți place) sau lapte de vacă sau iaurt. Poți pune și fructe întregi, banane, dar și piersici sau caise, să nu le storci, e mai sățios și mai sănătos.
• un pahar de kefir (cu grăsime, nu dietetic!)
• o felie de pîine cu somon afumat și capere / măsline
• un ou fiert cu o felie de pâine, roșie sau castravete
• humus

Prânz și cină:

• ceva carne la grătar sau la cuptor  și niște legume
• pește ( eu prefer somon). Merge cu ceva orez
• salate
• ciorbe și supe!!!
• cuburi de cartof dulce cu feta (și cu măsline merge) la cuptor

Dacă reușiți să țineți un echilibru, o să vă puteți bucura de excepții și vor fi muuuult mai delicioase. Merge şi un hamburger, un meniu mare la un fast-food preferat, o înghețată. Dar excepția e excepție, da?????

Tot pe tema alimentaţiei, vă recomand să urmăriţi un interviu cu Mihaela Bilic, medic nutriţionist. Câteva sfaturi pentru o viaţă echilibrată:

Cel mai greu este să vorbeşti despre tine. Despre cine eşti, defecte şi schimbări.

Eu sunt un mini-reporter. Iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii şi iubesc faptul că pot ilustra poveşti frumoase. Iau interviuri, am emoţii şi învăţ să trec peste ele. Am mai învăţat că e bine să ieşi din zona de comfort, oricât de înfricoşător ar fi.

Şi aş putea să spun ca am încercat, atunci când colegul meu, Florin Bodin, m-a chemat să îi dau un interviu, referitor la parcursul meu profesional şi studenţie.

Foarte pe scurt, am avut o studenţie în care am învăţat, am muncit, iar distracţia a fost pe locul 3. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău, vă las pe voi să judecaţi asta. 🙂

Mai jos regăsiţi interviul şi tare m-aş bucura să îl urmăriţi!

În iunie, când vacanţa venea, sesiunea trecuse, iar eu mă pregăteam de o binemeritată escapadă, ai mei au divorţat. Desigur, nu a fost o surpriză, ci ceva extrem de previzibil, dar chiar şi-aşa, emoţiile negative, tristeţea, confuzia nu au întârziat să apară.

Mă pregăteam de cca un an de acest moment, dar când el a ajuns, descopeream că eram complet nepregătită. Nu mă puteam aduna nici pentru bagaje. Dar mai pentru o nouă etapă. Desigur, pentru mine a fost ceva mai greu, am trăit, locuit cu părinţii dintotdeauna şi încă o mai fac, parţial.

Am plâns atunci când nu m-a văzut nimeni şi am zâmbit atunci când m-au văzut toţi, pentru că nu mai era timp de amărăciune.

Cred că după divorţ am devenit o altă persoană. În primă fază, una nesigură, frustrată, irascibilă. Cu multe semne de întrebare. Nu mă înţelegeam nicicum cu mama, iar pe tata îl evitam. Nu de supărare, pentru că am înţeles perfect motivele separării. Pur şi simplu, aşa încercam să mă vindec. Nu ieşeam deloc. Maxim până la Profi şi înapoi.

Dar cum am luptat pentru vindecare?

Am mers la sală. Cu chef, fără chef, cu lacrimi în ochi şi fără. Am muncit pentru mine, că-i bine să slăbeşti şi să tonifiezi. Am lăsat supărări şi frustrări odată cu sudoarea antrenamentelor grele.

Cum ajută mersul la sală tratarea suferinţei, depresiei?

“Cercetătorii de la Universitatea din Rochester, SUA, au pus 40 de femei ce sufereau de depresie să facă sport aerobic (mers pe jos, ridicat greutăţi şi alergare), de trei ori pe săptămână timp de 8 săptămâni. In paralel au studiat un grup de femei ce aveau aceleaşi simptome ale depresiei, dar care erau sedentare.

La finalul testului, sportivele au înregistrat rezultate bune la testele standard pentru depresie. Din păcate nu de aceleaşi rezultate s-au bucurat şi femeile din grupul sedentarelor. După un an, s-au reluat testele, iar cercetătorii au observat că femeile ce au continuat să facă sport nu au înregistrat o revenire a simptomelor depresiei.” (https://www.csid.ro/diet-sport/sport/transpira-si-scapa-de-depresie-10522257).

Recomand mersul la sală. Ajută din toate punctele de vedere şi zău că n-ai nimic de pierdut. 🙂

Vă las şi un interviu pe tema separării pe care eu l-am găsit cercetând subiectul divorţurilor şi traumelor apărute odată cu el.

Tu te lauzi cu relaţia ta pe Internet?

#couplegoals, “te iubesc până la cer şi înapoi”, “iubi”, “baby”, “5 luni…1 an…50…”

Sunt ei mai fericiţi ca noi? Sau… sunt ei atât de fericiţi precum par?  Atât de des? Tot timpul?

Este oare vorba de curaj atunci când îţi strigi iubirea-n gura mare?

Acest articol nu are ca scop răspunsul la vreuna din întrebările de mai sus. Cred că dacă aş reuşi să ofer răspunsuri, aş deveni TED speaker :)))

E  încercarea mea de a înțelege de ce oamenii se comportă atât de diferit în public referitor la relația lor. Evident, nu mă refer la cei care anunță că s-au logodit sau căsătorit. Până la urmă asta se întâmplă o dată sau de câteva ori într-o viață şi merită postat. Mă refer la … știți-voi-ce, postările alea de dragul postărilor, inimioare şi iubire pe net cât încape.

Potrivit unui studiu din anul 2014, oamenii aleg să posteze mai mult despre relația lor atunci când se simt nesiguri pe sentimentele celuilalt.  Evident, nu e valabil în toate cazurile. E doar o statistică.

Majoritatea dintre noi, atunci când ieşim în oraş dăm check-in. Sau la sală şi mai punem şi o poză. Poate mai adăugăm şi câte calorii am dat jos la acest antrenament.

Dar oare cum e cu relaţiile? Ne ajută oare un like să ne privim altfel partenerii? Să îi preţuim mai mult? Ne ridicăm mai fericiţi din pat gândindu-ne că X sau Y ne invidiază?

Concluzia ar fi că oricât de enervant ar fi, afișarea unui cuplu pe Internet este un semn de fericire și alimentează mulțumirea. Cine n-are cu cine să se pozeze, să-și găsească, nu? 🙂

Totusi,părerea mea despre această nevoie de a-ţi arunca viaţa în spațiul public  seamănă cu nevoia de a consuma cofeină ca să te trezești. Tot mai sănătos este să îți găsești propriile resurse în loc să apelezi la factori externi, care ar putea dispărea oricând.

Dacă tot urmăresc conferinţele TED, vă arăt o prezentare interesantă pe tema social-media, care mie chiar mi-a dat de gândit. Poate încerc şi eu o pauză de la lumea virtuală, măcar pentru câteva zile. Zic şi eu…