Încă de mică mi-a plăcut să călătoresc, iar primul loc unde am fost singură și în afara țării a fost Viena, orașul meu de suflet.
Din punctul meu de vedere, Viena este cel mai elegant oraș pe care l-am vizitat.
De fiecare dată când merg acolo, și văd clădirile vechi cu o istorie bogată și o arhitectură impresionantă, simt că poveștile cu prințese pe care le auzeam când eram mică sigur au avut loc acolo.
Mai jos am să vă prezint câteva locuri fascinante ale acestui oraș.
Palatul Schonnbrunn – Reședința de vară a împărătesei Sissi, palatul este unul dintre cele mai frumoase complexe arhitectonice în stil baroc din Europa. Clădirea barocă va încânta orice iubitor de artă și frumos, la fel și privelistea parcului, Palmenhaus, sera palmierilor, și grădina zoologică.

Palatul Belvedere – Palatul Belvedere a fost reședinta de vară a prințului Eugen, erou de război din secolul al XVII-lea. Este un palat splendid, în stil baroc, cu întinse grădini franceze, amenajate cu bazine de apă, fântâni, sculpturi, trepte și mici cascade.
Tema întregului ansamblu este călătoria omului din întuneric către lumina divină. Belvedere găzduieste Galeria Națională a Austriei, unde puteți vedea picturi faimoase ale artiștilor plastici austrieci, printre care lucrarea “Sărutul” de Gustav Klimt.


Catedrala Stephansdom – Aflată în inima orașului, catedrala Stephansdom este unul dintre obiectivele emblematice ale Vienei și cel mai frumos edificiu gotic al Austriei.
Clopotul catedralei este unul din cele mai mari din lume și a fost făcut din fierul obținut dintr-un tun capturat de la turci în anul 1683. Deși trebuie să urcați 343 de trepte pentru a ajunge la balconul vizitatorului din Turnul de Sud, nu pierdeți priveliștea asupra Vienei.


