Anul acesta am ales Muntenegru pentru concediul nostru. Alegerea a venit  destul de spontan, fără prea multe gânduri în prealabil. Ne-am dorit ceva ”budget friendly”, pentru că știam că se poate, având experiența anului trecut în Bulgaria, unde ne-am încadrat în 200 de euro/persoană timp de 8 zile. Citisem un articol cu ceva timp în urmă despre Budva, iar când am aflat cât de aproape este de noi, am zis că asta trebuie să fie destinația acestui an. Undeva prin august am început să căutăm (inițial fără vreo idee concretă în minte), iar când am ajuns într-un final la căutările în Budva, în câteva ore am găsit cazarea ideală cu 500 de lei/6 nopți/2 persoane. Ce putea fi mai bun de atât? Am zis că iar l-am prins pe D-zeu de picior și avem un noroc imens. E adevărat că data aleasă de noi (16-23 septembrie) a fost una la care alții deja de gândesc la concediul viitor, dar pentru noi asta a fost să fie.

Am decis să parcurgem drumul în 2 zile, pentru a nu fi nevoiți să ne grăbim. Știam că va fi un drum plin de serpentine, iar oboseala ar fi fost prea mare. Ceea ce am întâmpinat pe la vecinii noștri sârbi însă, ne-a cam lăsat cu un gust amar…

AM FOST OPRIȚI DE 3 ORI DE POLIȚIE!

Prima oară s-a întâmplat prin Serbia. Știam că am mers puțin mai repede decât ar fi trebuit (cică am avut 72 km/h) și nici nu am oprit la un STOP de cale ferată abandonat, amplasat în așa fel încât să îl vezi în ultima clipă și să nu mai ai timp să oprești. În regulă, am acceptat toate astea, fără să obiectăm cu nimic. Amenda ne-a costat 5000 dinari, adică 42 de euro. I-am plătit pe loc. Lăsăm deoparte faptul că nu am primit nicio hârtie, nicio chitanță, nimic de la ei. Adică acei bani au mers direct în buzunarele celor doi  “oameni ai legii”.

Peste ceva timp, suntem opriți din nou. De data asta am știut că nu am făcut nimic greșit, am mers regulamentar. Au controlat actele mașinii, ne-au întrebat unde mergem și ne-au dat drumul. Se pare că nu au avut un motiv real să ne amendeze, așa că s-a dovedit a fi doar un control ”de rutină”, cum se zice.

A treia oară s-a întâmplat când mai aveam jumătate de oră să ajungem la destinație în Budva. Era seară, iar noi mergeam în spatele altei mașini (cu numere locale). Dintr-o dată suntem opriți deodată cu mașina din față.  Posibil să nu fi mers cu 50 km/h, dar din cunoștințele noastre radarul nu îți poate detecta viteza dacă te afli în spatele altei mașini. Automat, mașina din fața ta va fi oprită (dacă merge cu o viteză mai mare decât cea legală), iar tu teoretic ai scăpat. Ehh, muntenegrenii sunt mai șmecheri și te opresc oricum. Cu dovadă sau fără. Prietenul meu, binevoitor, i-a înmânat polițistului toate actele, inclusiv buletinul. Acesta părea să știe o engleză aproape perfectă, i-a spus ceva despre încălcarea vitezei, despre faptul că trebuie să plătim o amendă la o benzinărie, și că nu își va primi înapoi buletinul până atunci. Cum adică?! Păi și el cum se mai legitimează fără buletin?!  Între timp, s-a desfășurat  un schimb de replici foarte scurt între șoferul mașinii aflate în fața noastră și polițist, iar mașina a plecat din loc. Ăăăă, stai puțin, cum adică?

Păi simplu. Totul se poate rezolva cu niște bani în buzunar, fără niciun fel de problemă. Prietenul meu, fără intenții neapărat rele, l-a întrebat pe polițist cum se face că doamna respectivă a plecat atât de repede. Și de aici polițistul pare să nu mai cunoască limba engleză.  Urmează un schimb de replici scurt între cei doi polițiști, unul aflat în mașină, celălalt afară, după care omul nostru pare să se supere foarte tare pe neobrăzarea prietenului meu și se apropie periculos de aproape de el, întrebându-l dacă are vreo ”Problem?!” și spunându-i ”You only see you!”.

Evident că lucrurile au devenit tensionate, însă era clar o problemă ceea ce s-a petrecut cu mașina anterioară. Celălalt polițist părea să fie mai stăpân pe sine și să înțeleagă pericolul: noi am fost martorii unei scene de dare de mită, ceea ce ar fi putut însemna sfărșitul carierei lor. .Din fericire celălalt polițist a intervenit și ne-a asigurat că totul este în regulă și putem pleca. Așa am reușit să scăpăm dintr-o situație care ar fi putut deveni foarte neplăcută, fără să dăm și noi șpagă.

După toate cele petrecute, am rămas cu un gust amar în legătură cu Muntenegru. Am decis pe loc ca ruta de întoarcere să nu fie aceeași, pentru a nu mai fi puși în situații similare. Cum este posibil ca niște oameni ai legii să fie corupți într-un asemenea hal? Cum mai poți avea încredere în corectitudinea și dreptatea lor, dacă tot ce urmăresc este să se îmbogățească pe spatele unor oameni naivi? Păi dacă de fiecare dată ar trebui să dai câte 10 euro ca să te lase în pace, ai rămâne fără bani de concediu (mă refer la turiști, pentru că ei sunt veriga slabă în general). Nici măcar la noi în țară nu mai există așa ceva! Păi da, pentru că noi suntem într-un sistem numit Uniunea Europeană, de care probabil Muntenegru nu a auzit. Am rămas cumva surprinși că există țări în care corupția este prezentă mai ceva ca în România.