Gătitul, un hobby, nu o datorie.
Aveam cam 19 ani când m-am apucat mai serios de gătit cred. Până atunci interacționasem în mică măsură cu bucătăria. Am fost mereu oarecum atrasă de partea culinară, dar nu am găsit niciodată un motiv suficient de bun pentru a mă apuca să gătesc cu regularitate pentru mine. Un mare factor a fost și faptul că până la vârsta respectivă am locuit acasă, cu părinții și nu a fost nevoie să fac asta.
Când am început facultatea însă, a fost timpul pentru niște schimbări. Am decis că vreau să îmi schimb alimentația și să devin vegetariană. Odată cu această decizie, am fost nevoită să învăț să gătesc pentru mine. Nu am luat-o ca pe o povară, sau ca un lucru care trebuie eliminat de pe lista de task-uri, m-am bucurat efectiv de proces în sine. Am fost foarte surprinsă să văd cât de mult mă pot schimba și cât de mult mi se pot schimba gusturile în ceea ce privește mâncarea pe care o consum. Am crezut că nu voi putea niciodată să renunț la unele lucruri pe care le consumam în mod frecvent și de asemenea credeam că unele legume sau feluri de mâncare pe care ar fi indicat să încep să le consum odată cu regimul vegetarian, nu vor fi niciodată pe placul meu. M-am schimbat foarte mult, gusturile mi s-au schimbat și a avut un rol important și faptul că eram mândră de fiecare rețetă nouă pe care o învățam, cred ca a contribuit și acest aspect la toată schimbarea mea.
Timp de patru ani de zile, am învățat, am gătit chestii pe care nici măcar nu le puteam pronunța și am mâncat altele la fel de interesante. Am menționat acest interval de timp, deoarece după acești patru ani, am renunțat la regimul vegetarian, din mai multe motive. Asta este o poveste pentru altă dată, ceea ce pot să menționez este că dacă nu aș fi făcut acea schimbare la momentul respectiv, nu aș fi fost determinată să învăț să gătesc pentru mine, și nu m-aș fi schimbat în atât de multe feluri.
Vegetarian anymore
Am menționat într-un articol anterior că am fost vegetariană timp de patru ani. A fost o decizie la care m-am gândit foarte mult, cochetam cu ideea de mai de mult, doar că nu am găsit niciodată momentul potrivit. Am avut o oarecare influență în familie, una din mătușile mele este vegetariană de foarte mult timp și mi-a plăcut mereu stilul ei de viață. Când am plecat la facultate a fost momentul potrivit să încep acest proces. A fost o perioadă cu suișuri și coborâșuri, așa cum mă așteptam de altfel.
Am avut momente în care am regretat că am făcut această schimbare, pentru că cel puțin în anturajul meu, grupul meu de prieteni, cunoștiințele mele, nu erau foarte obișnuite cu faptul că nu mai consum unele produse și le era greu să înțeleagă motivul pentru care am decis să renunț. Majoritatea credeau că e legat de o problemă de sănătate, alții credeau că am anumite convingeri religioase, în timp ce alții, pentru că am întâmpinat și cazul acesta, credeau că este vorba doar despre o modalitate de a impresiona, de a atrage atenția. Da, e adevărat, în momentul în care ieșeam undeva sau eram invitată la un anumit eveniment, faptul că nu puteam comanda același meniu ca și restul, îi făcea să îmi arunce o privire în plus, dar nu aceasta era intenția mea, nu aveam nicio dorință să atrag atenția în acel sens, a fost doar un aspect care a venit la pachet odată cu această schimbare și pe care a trebuit să îl accept ca atare.
După patru ani de zile, timp în care am avut momente și pozitive și negative legate de sănătate, am început să am unele simptome nu tocmai în regulă. Am decis că este timpul să îmi fac un set de analize pentru a verifica dacă vegetarianismul a avut vreo influență în acest sens. Am avut anumite bănuieli, că nu vor ieși în regulă și… am avut dreptate. Nu era nimic grav, sau nimic ce nu poate fi reparat, doar că eram într-un stadiu destul de avansat de anemie, plus lipsuri de fier, uleiuri, grăsimi, toate destul de avansate, ceea ce nu era neapărat bine pentru mine. Știam după ce am văzut buletinul de analize că medicul de familie îmi va recomanda să renunț la acest regim, și nu eram deloc fericită în legătură cu asta. Bineînțeles că am avut dreptate și în acest caz, exact acesta a fost sfatul lui. Nu am avut de ales, a trebuit să mă supun, pentru că nu ma simțeam în regulă,nu a fost o chestie pe care mi-am dorit-o, dar medicul a fost foarte clar: un asemenea stil de viață nu este pentru toată lumea. Aparent, pentru mine nu funcționează, dar poate va funcționa pe viitor. Nu am renunțat la ideea de a mai încerca, poate într-o altă perioaă a vieții mele lucrurile se vor schimba.