Favourite movies

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Nu știu câți ani aveam, surprinzător acesta este un detaliu care îmi scapă, dar îmi aduc aminte filmul. Îmi aduc aminte că eram destul de mică și am văzut pentru prima dată un film de genul de la început până la sfârșit. A fost extraordinar, mi-a plăcut atât de mult încât de atunci l-am mai văzut de cel puțin 20 de ori și mă uit mereu cu aceeași plăcere.

„The fifth element”, despre el vorbesc. Nu știu exact care a fost motivul pentru care am fost atât de impresionată de el, dar probabil e legat de faptul că avea un subiect foarte interesat, nu mai auzisem de niciun film asemănător până atunci, avea o mulțime de efecte speciale, care pe atunci erau impresionante. Îmi aduc aminte că la un moment dat ajunseseră părinții mei să râdă de mine pentru că voiam mereu să văd filmul, indiferent de momentul zilei, dacă era alt film, nu conta, acela era mereu prioritar. În aceeași categorie se încadrează și „Home Alone”. De când am văzut prima dată filmele, pentru că primele două din seria „Home Alone” sunt cele mai bune, nu mai există Crăciun fără ele. Fac parte din nou din seria filmelor pe care aș putea să le văd la nesfârșit și nu m-aș sătura. Sunt foarte rare filmele care reușesc să îmi transmită o stare de genul, să știu deja ce urmează și tot să aștept momentul respectiv și să mă bucur la fel de tare ca prima dată de el.

Am fost mereu de părere că un film bun îl poți citi din primele 10 minute. Dacă până atunci nu a reușit să atragă atenția, nu e ce trebuie. Am și avut momente în care nu am reușit să fiu captată de filme nici după jumatate de oră, tocmai de aceea am dezvoltat acest sistem. Dacă după 10 minute nu îmi doresc să știu care e finalul filmului, renunț, pentru că nu are rost să investesc timp în ceva ce nu îmi face plăcere. Filmele menționate mai sus cu siguranță nu se încadrează aici, pentru că am fost captivată încă de la primele cadre. Sunt convinsă că este un factor important și faptul că eram mică și mai ușor de impresionat, dar trecând peste aceste detalii, vor rămâne mereu pe lista filmelor mele preferate.

Music&Words

Nici nu e nevoie de cuvinte din punctul meu de vedere. Nu e nevoie de o explicație lungă care să demonstreze de ce sunt lucrurile așa cum sunt pentru mine. Sunt fericită, ascult muzică pentru că mă ajută să îmi mențin starea, să o îmbunătățesc, și ocazional să o transmit și altora. Dacă sunt tristă, ascult muzică pentru că mă ajută să depășesc problemele, și să îmi revin în forță.

Vorbitul nu mereu ajută. Da, toată lumea spune că trebuie să comunici pentru a putea înțelege problema cu adevărat și în acest fel este mai ușor să o depășești. Sunt de acord, dar nu în toate cazurile se aplică. Câteodată tot ce vrei este să stai cu gândurile tale. Să nu auzi alte păreri din exterior, să nu te simți influențat de nicio altă persoană. În aceste cazuri, muzica este mereu acolo. Eu am foarte des momente când simt nevoia să mă eliberez de anumite gânduri dar nu îmi doresc neapărat să le împărtășesc cu cineva. În momentele de genul ascult muzică. Simt că pot să gândesc puțin mai limpede, îmi pot pune ordine în gânduri și îmi dau o stare de bine.

Exact același sentiment îl am și când vine vorba de scris. Pot face atât de multe când scriu, mă pot descărca de atâtea gânduri și e foarte util câteodată, pentru că nu e mereu necesar să împovărez pe altcineva cu problemele mele. Este ca și cum aș avea o conversație cu mine, dar pentru că pun totul pe hârtie face să pară mai puțin ciudat. În sensul că nu vorbesc singură, scriu (so I’m not crazy). Nu am fost niciodată genul de persoană care să poată ține un jurnal sau care să poată documenta organizat o anumită experiență, nu. Unele lucruri nu simt nevoia să le comunic, să le împărtășesc și nici să existe vreo urmă scrisă despre ele prin vreo agendă. Dar cu toate acestea, am momente când pornesc cu gândul de a scrie despre vreun gând sau o problemă, și nu mă mai pot opri, sau mă trezesc zece pagini mai târziu întrebându-mă cum am ajuns acolo.

Dacă m-ar întreba cineva vreodată care sunt lucrurile la care nu aș putea să renunț niciodată în viață, sunt exact acestea două.