Imigranți de care nu știam că sunt aici

Posted on by d9

Views: 14

În societatea noastră există de multe ori tendința de a scoate în evidență evenimentele negative. De când eram la grădiniță și școala primară primeam vești din astea. Începe anul (școlar), toamnă etc. știam mereu că ne pleacă păsările unde le era mai bine, în țările calde. Subtextul aici e că vine un frig groaznic, și că făpturile astea îs cam oportuniste. Mai departe. Crești, ești mai expus știrilor de zi cu zi. Non-stop, ne pleacă tinerii, ne pleacă tinerii. Da’ aici chiar nu e nimic de ignorat, e o realitate rece, deși informația asta poate n-ar trebui să fie așa sufocantă.

Să revin la păsări. Știm cine pleacă, niște vrăbii, rândunici, cocori. Fair-play porumbeilor, care îndură și frigul pe timp de iarnă să ne încurce cum pot. Trebuie apreciată persistența lor. Unde vreau să ajung? Tema de gândire de azi a fost „adică toate (păsările) pleacă? Nu vine nimeni aici?”. Și aflu că da, sunt și specii care vin la noi.O să le ctrl+C și ctrl+V aici de pe România Sălbatică.

„Păsări care vin: acvila țipătoare mare (Aquila clanga), eretele vânăt (Circus cyaneus), șoimul călător (Falco peregrinus), șoimul de iarnă (Falco columbarius), cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis), gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), rața cu ciuf (Netta rufina), rața fluierătoare (Anas penelope), rața mică (Anas crecca), rața moțată (Aythya fuligula), rața catifelată (Melanitta fusca), rața neagră (Melanitta nigra), rața sunătoare (Bucephala clangula), ferestrașul moțat (Mergus serrator), ferestrașul mare (Mergus merganser), lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), lebăda mică (Cygnus columbianus).”

Cinste lor că reîntregesc fauna în perioada asta grea. Sper că azi în școli se învață și despre eroii ăștia.

4 invenții românești de care poate nu ai auzit

Posted on by d9

Views: 8

Pe măsură ce creșteam eram mereu surpins când aflam că diverse inveții/descoperiri au fost patentate de anumiți români. În articolul de azi o să le remarc pe cele mai puțin cunoscute. Așadar, fără penicilină sau avionul reacție.

Schimbătorul de cale ferată inderaiabil Rogozea

Încă de la punerea lor în circulație trenurile de o mai mare viteză deraiau destul de des. Acest lucru se întâmpla deseori la intrarea în stație. La începutul secolului XX, Sava Rogozea a implementat un schimbător de cale inderaiabil. Invenția a fost apreciată la nivel internațional, și în ciuda defectelor de întreținere pe termen lung, a reprezentat un pas important în evoluția schimbătoarelor împotriva deraieriilor.

Butelia Ciurcu-Buisson

Mai general era cunoscut drept unul dintre primele propulsoare de barcă. În august 1886, Ciurcu și Buisson au urcat pe Sena cu barca dotată cu o butelie adaptată condițiilor. Era o imagine ciudată la vremea respectivă pentru că barca nu avea nici vâsle, nici pânze care s-o mâne într-o parte sau alta. Propulsorul funcționa simplu, carburantul era strecurat printr-un tub, era aprins, apoi închis, iar pe partea cealaltă avea un loc de eliberare a gazelor. Cei doi și-au patentat și vândut invenția statului francez, cu condiția ca acesta să nu fie folosit în război.

Betonul armat

Vinovatul pentru implementarea reușită a aceastei descoperiri este inginerul Anghel Saligny. Constructor de poduri și inginer al construcțiilor portuare de la Galați și Brăila, Saligny face o cercetare temeinică a porturilor din afara țării. A preferat să nu preia în mod direct modelul văzut în străinătate. Preia, însă, betonul armat, invenția brevetată de Monier, pe care acesta o folosea la vasele de flori. Saligny perfecționează tehnica și o folosește în premieră pentru lucrări mari de construcții.

Salvatorul de submarine Brumărescu

Dumitru Brumărescu a proiectat o barcă metalică cu pereți mai înalți decât a unei ambarcațiuni obișnuite, iar partea de sus era acoperită complet. De ce a făcut asta? Din cauza guvernului francez care se alarmase pentru pierderea masivă de vieți omenești în naufragii de submarine în anii precedenți. Franța a organizat un concurs pentru rezolvarea acestei probleme, iar proiectul lui Brumărescu a câștigat. Invenția s-a bucurat de un așa succes încât românul a negociat și cu guvernul american și englez pentru brevetarea bărcii.

De ce au culorile numele pe care le au?

Posted on by d9

Views: 1002

Mi-am pus o dată întrebarea asta și am zis s-o tratez aici. Explicația e simplă, dar o las mai pe final. O să încep cu ceea ce mi s-a părut interesant în cercetarea mea.

Fiecare vede altceva. E o afirmație corectă, influențele culturale și de percepție ne fac să vedem lucrurile altfel. Când s-a pus problema de o ierarhizare a culorilor, mai multe popoare au ajuns la același consens. S-au pus în ordini diferite negru, alb, roșu, verde, galben și albastru. Astea sunt culorile care stimulează ochiul uman mai mult ca celelalte. Mai detaliat aici.

Denumirea lor provine de la diverse caracteristici ale lucrurilor care au culoarea respectivă. Se presupune că toate limbile europene își au originea în limba indo-proto-europeană, de unde au pornit unele cuvinte. Culoarea „black” provine de la „bhleg” din limba IPE, care descria verbul „a arde”, cerneală și strălucire. „White” a pornit de la „kwintos” al IPE, care însemna luminos și strălucitor, forma sa din engleza veche fiind „kwit”. Kwit, white, au ajuns ele pe acolo cumva. Pentru alte culori pur și simplu s-au inventat niște cuvinte noi, fără să țină cont de anumite caracteristici. (https://gizmodo.com/how-the-colors-got-their-names-1510522700)

Etimologia culorilor în limba română se bazează în mare parte pe împrumuturi din latină.

Explicațiile pentru denumirea culorilor în forma lor englezească de azi se bazează, totuși, pe niște aspecte teoretice, dar tind să cred această teorie a denumirii în funcție de caracteristică.

Ce mai citesc

Posted on by d9

Views: 6

Îmi place să fiu informat. Încerc să citesc puțin din orice, iar din altele mai mult. O să le împart pe categorii să fie mai ușor. N-o să insist cu cele de sport.

Știri generale

Pentru știrile din plan extern merg la sigur cu agenții de știri precum AP, AFP și Reuters. Independenți, verificați și dacă informațiile lor se dovedesc inexacte, de multe ori fac efortul să le și corecteze și să menționeze lucrul ăsta. Le urmăresc pe twitter și facebook.

Pe știrile din plan intern folosesc aplicația Biziday. Știrile sunt afișate simplu și sunt des actualizate. Punctez și fapul că provin din mai multe surse. În plan secundar vin agerpres și g4media. Tot aici menționez și pagina cronica.ro a fostului șef al Mediafax, Orlando Nicoară, unde sunt postate zilnic 10-12 știri de interes general într-un buletin matinal și unul de seară.

Articole pe larg

Sunt abonat pe mail la revista presei a celor de la pressone. De la ei primesc atât știri (mai puțin de 3) și articole „în profunzime” ca să-i citez. Tot pentru articole extinse, de interes general și în engleză îl urmăresc pe Marius Comper, editor al unei agenții de presă din Londra. Postează multe iar articolele sunt foarte interesante.

De distracție 

De afară îi prefer pe cei de la The Onion, care-s inspirați de la înființare până azi. Îi urmăresc și pe omologii lor din România, pe cei de la TNR.

Sport

Aici sunt destule. O să-i menționez doar pe cei de la The Athletic, singurii la care sunt abonat pe bani. În vara asta și-au aliniat o colecție de star-uri a presei sportive din UK, iar conținutul lor e extraordinar în domeniul ăsta. În tweet-ul de mai jos e evident o glumă, dar e genul de poveste care se poate găsi în The Athletic.

 

https://twitter.com/Chaz_Morgan/status/1196162107483545603

6 lucruri care fac un oraș atractiv

Posted on by d9

Views: 4

De ce criterii ții cont atunci când evaluezi atractivitatea unui oraș? Într-o ordine aleatorie le înșir pe ale mele:

Forfota generală

Dacă în viața de zi cu zi prefer o oarecare liniște, într-o deplasare de 2-3 zile mă simt mai confortabil într-un oraș mai agitat. În primul rând, majoritatea orașelor, comunelor etc. sunt destul de pașnice. Ei bine, pentru alea 3 zile prefer ceva mai „electric”, iar dacă devine obositor, sigur se găsesc și zone mai retrase. Să fie viu, aici doream să ajung.

Diversificat

Să ai de unde alege. Fie că e vorba de sortimente de mâncare, baruri, piețe sau muzee. Atât de diversificat încât să tânjești după faptul că nu ai apucat să faci/vezi mai multe în alea 3 zile.

Clădiri istorice

Nu neapărat istorice, cât să fie vechi. Și clădirea unei foste brutării de calitate îndoielnică ridicată la 1800 e în regulă. Să fie ceva ceva care să ateste că oamenii ăia nu s-au așezat acolo acum 30-40 de ani. Dacă sunt restaurate și amenajate pentru vizitare e un bonus.

Apă

Da, din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să se așeze în zone aproape de o sursă de apă, așa că nu e o surpriză că majoritatea orașelor sunt aproape de o apă cugătoare sau au ieșire la mare etc. Apreciez însă, și când când porțiunile astea sunt puse în valoare, amenajate și menajate.

Parcuri/spații verzi

Nu e un simplu să creezi un centru economic puternic, iar acest lucru implică, prin extensie, spații de birouri, mașini, locuri de parcare etc. Iar ca mare oraș să și integrezi spații verzi pe măsură mi se pare o provocare, dar care este obligatorie. E o datorie față de localnici în primul rând.

Un loc grozav de văzut apusul  

Ăsta e mai mult un moft personal. O priveliște spre apus neobstrucționată de clădiri sau forme de relief. Un mare bonus dacă e la mare/ocean. Răsăritul mi s-a părut mereu puțin supraapreciat, la ora aia merge cel mai bine un somn.

Care-i treaba cu pufuleții?

Posted on by d9

Views: 11

Personal nu sunt un mare fan pufuleți, mănânc doar dacă nu am alternativă, niciodată de poftă. Dar, cu toate astea, le recunosc valoarea de pe piața snacks-urilor și de ce sunt așa populari. Sunt ieftini, nu ai nevoie de dinți puternici ca să-i mănânci, ți se topesc în gură și au un gust ok. Pe mine mă respinge mirosul lor în primul rând, îmi dau impresia că sunt ceva ghidușie din porumb amestecat cu plastic topit. 

Acum ceva ani am fost pus față în față cu o pungă de pufuleți nesolicitată. Nefiind nici atunci vreun fan am zis pas. Un coleg de lucru al maică-mii, cu un background în biochimie mi-a explicat succint cum stă treaba cu pufuleții ăștia și de ce sunt făcuți din ceva amalgam nesănătos. Nu înțelesesem mare lucru, dar îmi amintesc că acest coleg a revendicat pufuleții și i-a luat cu el la pescuit (cum încă se mai face chestia asta de plăcere/relaxare?) pe post de momeală, la concurență cu râmele probabil.

Din ce sunt făcuți de fapt?

M-am documentat aici despre ei. Ok, pe scurt, produs expandat din făină de porumb în există ceva dezechilibru de valori nutriționale, prea multe glucide, prea multă sare (despre care știm de la TV că dăunează în exces) și niște coloranți. Asta cu coloranții parcă e o normă a industriei alimentare, nu ți se dă drumul la produs dacă n-ai băgat destui. În fine, ajungem la tartrazina. Doar când auzi despre știi că asta nu vrei s-o ai în organsim. Și tartrazina e un colorant artificial care „poate provoca tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie şi eczeme”, nu mulțam.

Recomandarea mea de non-expert este consumarea doar a unei pungi de pufuleți, o dată la 4 ani, dacă nu ai alternativă.

Cum au ajuns porcii stăpâni pe o insulă din Bahamas?

Posted on by d9

Views: 54

Big Major Cay este o insulă care aparține de Bahamas. Faima i se trage de la habitanții săi, cei 20-30 de porci, cele câteva capre și pisici fac și ele parte din decor, în rol de figuranți. Da, fără niciun om pe insula asta.

 

Cum au ajuns acolo?

Nu se știe exact. Există teorii cum că au fost lăsați acolo de marinari pentru a fi gătiți mai târziu, aceștia nu s-au întors, iar porcii trăiesc în voie. O a doua explicație sugerează că avusese loc o un naufragiu în apropiere, iar animalele au înotat până la țărm. O explicație nici nu e necesară cred eu.

 

Ce fac acolo?

În primul rând înoată responsabil. Adică merg la bălăceală când sunt feriți de soarele amiezii. Și mănâncă ce le aduc turiștii, un fel de urși ai Carpaților, doar că în Bahamas nu dă nimeni peste ei cu mașina. Ce am mai remarcat e că sunt foarte fotogenici și molipsitor de bine-dispuși.

 

De ce își pun oamenii covoare pe pereți?

Posted on by d9

Views: 107

Acum ceva ani, una dintre tradițiile de familie era aranjarea celor 8-12 covoare din fiecare cameră a bunicului meu. Nu-l puteam lăsa pe moș să se aplece la vârsta aia, lăsând mândria de o parte își asumase rolul dirijorului. Problema la atât de multe covoare, era că orice mică desincronizare cu celelalte strica geometria camerei, nu se mai deschideau uși cum trebuie șamd. Mi-ar fi fost mai ușor dacă erau întinse pe pereți și m-am întrebat de ce face lumea chestia asta.

E tradițional. Și la noi se poartă, idee probabil furată de la ruși. Ei folosesc covoarle drept elemente de design interior și le afișează astfel pentru întreținere. 

Au și câteva motive practice pentru care fac asta. Din cauza frigului, le pun pe pereți pentru a contracara temperaturile scăzute. Izolare fonică, nu mi se pare că ar fi nici parțial eficient, și bâzâitul unei albine s-ar auzi. O ultimă utilitate ar fi acoperirea găurilor din perete. 

Din aceste întrebuințări covorul pe perete pare a fi un simbol al sărăciei, dar, aparent, e și o metodă modernă de design interior. Sunt site-uri care vând covoare strict pentru agățarea lor pe perete.

Pe linia lui 8

Posted on by d9

Views: 4

                                            

Trezit forțat de împrejurări și nu de alarmă, mi-am început ziua la ora 10. Cu spălat, cu mâncat, cu ceva scris pentru blog, totul mergea ok. Afară era o zi nemiloasă de decembrie, nemiloasă nu din cauza frigului, ci a temperaturii de 11-12 grade la soare. Eu, neinsiprat, m-am îmbrăcat de cota 1500+, și frumos, cu bagaje dau să plec spre gară. Ajung lejer în stație, și hop și tramvaiul 8. Preferam să fie Armonia, da’ mai bine să le prind pe alea la vară. Intru pe ușa din față, ca să merg la mijloc, să stau pe discul acela rotativ și să profit de mai mult spațiu. Nimic interesant primele 3 stații, iar de la a 4-a (nici acum nu le știu numele) începe să fie mai palpitant. Trei indivizi (două ele, și un el), de varii vârste, vin și ei în jurul discului și analizează situația. Nu par foarte inspirați, stau destul de neorganizat. Trec 15 secunde, iar el (să-i spunem Pocketti) se poziționează discret în spatele meu. În momentul ăsta cei 3 formează un triunghi echilateral perfect, un efort și detaliu pe care l-am apreciat. O fată cu plăsuță de Sephora a mers mai în față, probabil n-avea chef de ceva antrenant. Eu am rămas ferm pe poziție, acolo am loc să mă desfășor cu bagajele, iar cei 3 nu mă incomodau în vreun fel. N-aveam emoții pentru ce îmi puteau lua mie, aveam pe mine o geacă multifuncțională prin care țin mână simultan și pe portofel și pe telefon, era ok. Aveam emoții dacă trebuia să intervin pentru altcineva, pentru că ei erau 3, iar Pocketti avea vreo 1.85 și pe la 90 de kg, cum îl opreai dacă încerca ceva și era prins? În fine, era în spatele meu băiatul, în rucsac aveam o pereche de blugi negri, mișto, da’ care erau rupți și trebuiau cusuți. Am zis să nu-l tentez și mă bălăngăneam lin, să nu încerce nimic la rucsac, chiar dacă n-aveam nimic valoros acolo. Pe deasupra, și vatmanul conducea cu frâne dese și bruște. Trec 2-3 minute, iar Pocketti sparge triunghiul echilateral și merge mai în față să vadă parcul Carmen Sylva din alt unghi. Cucoanele îl urmează, iar acolo în față se face învălmăşeală. Cea mai în vârstă mai și cade la o altă frână bruscă. La penultima stație înainte de gară, remarc că cei 3 erau, de fapt, 4 și vor să coboare. Doi dintre ei reușesc s-o facă, dar, hop, o bătrână împovărată cu două plase, o poșetă și un scaun pliant(?) înfoliat, îi aplică cucoanei mai în vârstă o lovitură de tai chi cu podul palmei în piept și o rezemă de geam. ”Mi-ai umblat în geantă!” exclamă bătrâna care se caută exasperată după portofel. Două secunde mai târziu, o membră din grupul de 4 îi apucă portofelul de pe jos și i-l oferă bătrânei. Coboară toți. Doamna ușurată, iar cei 4 ninja (sper eu) dezamăgiți.

De ce procesele verbale sunt doar în scris?

Posted on by d9

Views: 41

Un proces verbal e o dovadă oficială, în scris, că a avut loc ceva, o acțiune prevăzută de către o persoană autorizată. Dar de ce doar în scris? Te gândești la verbal și presupui că e ceva enunțat prin viu grai, așa că de ce e termenul ăsta mai cu moț?

Pentru că nu-i de-al nostru. Cum astăzi împrumutăm (fără retur) mii de englezisme, așa am făcut și cu franțuzismele acu’ ceva vreme. De acolo vine termenul. Prin extensie, și ei au luat cuvintele separat,din latină (procedere verbum) și au format termenul. Cum în latină verbum înseamnă cuvânt, asta ar fi una dintre explicațiile logice pentru care un proces verbal este în scris. Și e exclusiv în scris, pentru că așa se păstrează, firește.