Imigranți de care nu știam că sunt aici

Views: 14

În societatea noastră există de multe ori tendința de a scoate în evidență evenimentele negative. De când eram la grădiniță și școala primară primeam vești din astea. Începe anul (școlar), toamnă etc. știam mereu că ne pleacă păsările unde le era mai bine, în țările calde. Subtextul aici e că vine un frig groaznic, și că făpturile astea îs cam oportuniste. Mai departe. Crești, ești mai expus știrilor de zi cu zi. Non-stop, ne pleacă tinerii, ne pleacă tinerii. Da’ aici chiar nu e nimic de ignorat, e o realitate rece, deși informația asta poate n-ar trebui să fie așa sufocantă.

Să revin la păsări. Știm cine pleacă, niște vrăbii, rândunici, cocori. Fair-play porumbeilor, care îndură și frigul pe timp de iarnă să ne încurce cum pot. Trebuie apreciată persistența lor. Unde vreau să ajung? Tema de gândire de azi a fost „adică toate (păsările) pleacă? Nu vine nimeni aici?”. Și aflu că da, sunt și specii care vin la noi.O să le ctrl+C și ctrl+V aici de pe România Sălbatică.

Păsări care vin: acvila țipătoare mare (Aquila clanga), eretele vânăt (Circus cyaneus), șoimul călător (Falco peregrinus), șoimul de iarnă (Falco columbarius), cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis), gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), rața cu ciuf (Netta rufina), rața fluierătoare (Anas penelope), rața mică (Anas crecca), rața moțată (Aythya fuligula), rața catifelată (Melanitta fusca), rața neagră (Melanitta nigra), rața sunătoare (Bucephala clangula), ferestrașul moțat (Mergus serrator), ferestrașul mare (Mergus merganser), lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), lebăda mică (Cygnus columbianus).”

Cinste lor că reîntregesc fauna în perioada asta grea. Sper că azi în școli se învață și despre eroii ăștia.

4 invenții românești de care poate nu ai auzit

Views: 8

Pe măsură ce creșteam eram mereu surpins când aflam că diverse inveții/descoperiri au fost patentate de anumiți români. În articolul de azi o să le remarc pe cele mai puțin cunoscute. Așadar, fără penicilină sau avionul reacție.

Schimbătorul de cale ferată inderaiabil Rogozea

Încă de la punerea lor în circulație trenurile de o mai mare viteză deraiau destul de des. Acest lucru se întâmpla deseori la intrarea în stație. La începutul secolului XX, Sava Rogozea a implementat un schimbător de cale inderaiabil. Invenția a fost apreciată la nivel internațional, și în ciuda defectelor de întreținere pe termen lung, a reprezentat un pas important în evoluția schimbătoarelor împotriva deraieriilor.

Butelia Ciurcu-Buisson

Mai general era cunoscut drept unul dintre primele propulsoare de barcă. În august 1886, Ciurcu și Buisson au urcat pe Sena cu barca dotată cu o butelie adaptată condițiilor. Era o imagine ciudată la vremea respectivă pentru că barca nu avea nici vâsle, nici pânze care s-o mâne într-o parte sau alta. Propulsorul funcționa simplu, carburantul era strecurat printr-un tub, era aprins, apoi închis, iar pe partea cealaltă avea un loc de eliberare a gazelor. Cei doi și-au patentat și vândut invenția statului francez, cu condiția ca acesta să nu fie folosit în război.

Betonul armat

Vinovatul pentru implementarea reușită a aceastei descoperiri este inginerul Anghel Saligny. Constructor de poduri și inginer al construcțiilor portuare de la Galați și Brăila, Saligny face o cercetare temeinică a porturilor din afara țării. A preferat să nu preia în mod direct modelul văzut în străinătate. Preia, însă, betonul armat, invenția brevetată de Monier, pe care acesta o folosea la vasele de flori. Saligny perfecționează tehnica și o folosește în premieră pentru lucrări mari de construcții.

Salvatorul de submarine Brumărescu

Dumitru Brumărescu a proiectat o barcă metalică cu pereți mai înalți decât a unei ambarcațiuni obișnuite, iar partea de sus era acoperită complet. De ce a făcut asta? Din cauza guvernului francez care se alarmase pentru pierderea masivă de vieți omenești în naufragii de submarine în anii precedenți. Franța a organizat un concurs pentru rezolvarea acestei probleme, iar proiectul lui Brumărescu a câștigat. Invenția s-a bucurat de un așa succes încât românul a negociat și cu guvernul american și englez pentru brevetarea bărcii.

De ce au culorile numele pe care le au?

Views: 1002

Mi-am pus o dată întrebarea asta și am zis s-o tratez aici. Explicația e simplă, dar o las mai pe final. O să încep cu ceea ce mi s-a părut interesant în cercetarea mea.

Fiecare vede altceva. E o afirmație corectă, influențele culturale și de percepție ne fac să vedem lucrurile altfel. Când s-a pus problema de o ierarhizare a culorilor, mai multe popoare au ajuns la același consens. S-au pus în ordini diferite negru, alb, roșu, verde, galben și albastru. Astea sunt culorile care stimulează ochiul uman mai mult ca celelalte. Mai detaliat aici.

Denumirea lor provine de la diverse caracteristici ale lucrurilor care au culoarea respectivă. Se presupune că toate limbile europene își au originea în limba indo-proto-europeană, de unde au pornit unele cuvinte. Culoarea „black” provine de la „bhleg” din limba IPE, care descria verbul „a arde”, cerneală și strălucire. „White” a pornit de la „kwintos” al IPE, care însemna luminos și strălucitor, forma sa din engleza veche fiind „kwit”. Kwit, white, au ajuns ele pe acolo cumva. Pentru alte culori pur și simplu s-au inventat niște cuvinte noi, fără să țină cont de anumite caracteristici. (https://gizmodo.com/how-the-colors-got-their-names-1510522700)

Etimologia culorilor în limba română se bazează în mare parte pe împrumuturi din latină.

Explicațiile pentru denumirea culorilor în forma lor englezească de azi se bazează, totuși, pe niște aspecte teoretice, dar tind să cred această teorie a denumirii în funcție de caracteristică.

Care-i treaba cu pufuleții?

Views: 11

Personal nu sunt un mare fan pufuleți, mănânc doar dacă nu am alternativă, niciodată de poftă. Dar, cu toate astea, le recunosc valoarea de pe piața snacks-urilor și de ce sunt așa populari. Sunt ieftini, nu ai nevoie de dinți puternici ca să-i mănânci, ți se topesc în gură și au un gust ok. Pe mine mă respinge mirosul lor în primul rând, îmi dau impresia că sunt ceva ghidușie din porumb amestecat cu plastic topit. 

Acum ceva ani am fost pus față în față cu o pungă de pufuleți nesolicitată. Nefiind nici atunci vreun fan am zis pas. Un coleg de lucru al maică-mii, cu un background în biochimie mi-a explicat succint cum stă treaba cu pufuleții ăștia și de ce sunt făcuți din ceva amalgam nesănătos. Nu înțelesesem mare lucru, dar îmi amintesc că acest coleg a revendicat pufuleții și i-a luat cu el la pescuit (cum încă se mai face chestia asta de plăcere/relaxare?) pe post de momeală, la concurență cu râmele probabil.

Din ce sunt făcuți de fapt?

M-am documentat aici despre ei. Ok, pe scurt, produs expandat din făină de porumb în există ceva dezechilibru de valori nutriționale, prea multe glucide, prea multă sare (despre care știm de la TV că dăunează în exces) și niște coloranți. Asta cu coloranții parcă e o normă a industriei alimentare, nu ți se dă drumul la produs dacă n-ai băgat destui. În fine, ajungem la tartrazina. Doar când auzi despre știi că asta nu vrei s-o ai în organsim. Și tartrazina e un colorant artificial care „poate provoca tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie şi eczeme”, nu mulțam.

Recomandarea mea de non-expert este consumarea doar a unei pungi de pufuleți, o dată la 4 ani, dacă nu ai alternativă.

Cum au ajuns porcii stăpâni pe o insulă din Bahamas?

Views: 54

Big Major Cay este o insulă care aparține de Bahamas. Faima i se trage de la habitanții săi, cei 20-30 de porci, cele câteva capre și pisici fac și ele parte din decor, în rol de figuranți. Da, fără niciun om pe insula asta.

 

Cum au ajuns acolo?

Nu se știe exact. Există teorii cum că au fost lăsați acolo de marinari pentru a fi gătiți mai târziu, aceștia nu s-au întors, iar porcii trăiesc în voie. O a doua explicație sugerează că avusese loc o un naufragiu în apropiere, iar animalele au înotat până la țărm. O explicație nici nu e necesară cred eu.

 

Ce fac acolo?

În primul rând înoată responsabil. Adică merg la bălăceală când sunt feriți de soarele amiezii. Și mănâncă ce le aduc turiștii, un fel de urși ai Carpaților, doar că în Bahamas nu dă nimeni peste ei cu mașina. Ce am mai remarcat e că sunt foarte fotogenici și molipsitor de bine-dispuși.

 

De ce își pun oamenii covoare pe pereți?

Views: 107

Acum ceva ani, una dintre tradițiile de familie era aranjarea celor 8-12 covoare din fiecare cameră a bunicului meu. Nu-l puteam lăsa pe moș să se aplece la vârsta aia, lăsând mândria de o parte își asumase rolul dirijorului. Problema la atât de multe covoare, era că orice mică desincronizare cu celelalte strica geometria camerei, nu se mai deschideau uși cum trebuie șamd. Mi-ar fi fost mai ușor dacă erau întinse pe pereți și m-am întrebat de ce face lumea chestia asta.

E tradițional. Și la noi se poartă, idee probabil furată de la ruși. Ei folosesc covoarle drept elemente de design interior și le afișează astfel pentru întreținere. 

Au și câteva motive practice pentru care fac asta. Din cauza frigului, le pun pe pereți pentru a contracara temperaturile scăzute. Izolare fonică, nu mi se pare că ar fi nici parțial eficient, și bâzâitul unei albine s-ar auzi. O ultimă utilitate ar fi acoperirea găurilor din perete. 

Din aceste întrebuințări covorul pe perete pare a fi un simbol al sărăciei, dar, aparent, e și o metodă modernă de design interior. Sunt site-uri care vând covoare strict pentru agățarea lor pe perete.

De ce procesele verbale sunt doar în scris?

Views: 41

Un proces verbal e o dovadă oficială, în scris, că a avut loc ceva, o acțiune prevăzută de către o persoană autorizată. Dar de ce doar în scris? Te gândești la verbal și presupui că e ceva enunțat prin viu grai, așa că de ce e termenul ăsta mai cu moț?

Pentru că nu-i de-al nostru. Cum astăzi împrumutăm (fără retur) mii de englezisme, așa am făcut și cu franțuzismele acu’ ceva vreme. De acolo vine termenul. Prin extensie, și ei au luat cuvintele separat,din latină (procedere verbum) și au format termenul. Cum în latină verbum înseamnă cuvânt, asta ar fi una dintre explicațiile logice pentru care un proces verbal este în scris. Și e exclusiv în scris, pentru că așa se păstrează, firește.