Ciao ragazzi! Bine ați (re)venit pe blogul meu!
Dacă în postarea anterioară, prima mea postare de altfel, am abordat un subiect mai profund, astăzi, acum, aș vrea să mă descopăr mai mult vouă. Cine sunt? Care este povestea mea? Să intrați în lumea mea, astfel încât să mă cunoașteți tot mai mult.
Am luat câteva guri de apă, am făcut o pauză 20 de secunde și…ok, cum încep? Consider că cel mai greu este să vorbim despre propria persoană. Nu credeți?
So, nu mă mai prezint pentru că sigur ați văzut cu toții care este numele meu și vârsta mea. Plus că numele oamenilor poate fi uitat ușor, însă ceea ce a lăsat acel om în urma sa este ceea ce contează cu adevărat în sufletul celorlalți.
Să încep cu punctul de pornire, zic. M-am născut în ITALIA, mai exact la Roma. Și da, mă simt bine când spun asta, pentru că este orașul meu de suflet.
De ce vorbesc românește și nu italiană? Așa cum ați intuit, probabil, sunt româncă cu acte în regulă, născută și crescută aproape 9 ani în Italia. În momentul de față, din anul 2008, locuiesc în Timișoara, România.
Recunosc că înainte de a începe schița pentru această postare, mi-am întrebat mama cum eram eu pe vremea aceea, când eram “italiancă”. Primul lucru pe care ea mi l-a spus a fost: “păăi…care italiancă? La grădiniță nu voiai să vorbești cu educatoarele decât pe românește”. Să nu înțelegeți greșit, știam limba italiană la fel de bine pe cât știam limba română, doar că preferam să mă întâlnesc cu verișorul meu în pauza și să vorbim fără ca cineva să ne înțeleagă. Șmecherași de mici.
Dacă tot nu sunt un italiano vero, măcar cu ceva am rămas de la ei, plăcerea de a mânca paste. Aaa…și să vă povestesc o situație care ar putea fi ciudată pentru unii dintre voi. În mod normal, oamenii deprind multe lucruri, obiceiuri din locurile în care sunt născuți și crescuți; însă, eu nu mâncam ceea ce pentru ei era ceva normal, precum: prosciutto, mozzarella sau alte brânzeturi, nici măcar PIZZA. În ITALIA, “LA MAMA LOR”, cum s-ar zice.
De când ne-am mutat acasă, timp de 14 ani, nu m-am mai întors nici măcar în vizită în orașul meu natal. Wow, ce mult! Sunt momente când mă întreb cum ar fi fost dacă rămâneam acolo, cum ar fi arătat viața mea. Știu, sunt overthinking. Dar mă uit la oamenii din jurul meu și îmi spun că este foarte bine aici, în locul în care mă aflu, unde Dumnezeu m-a așezat.
Mai spun doar atât, Roma, I‘ll be back! Fiți cu ochii pe mine, căci atunci când se va întâmpla, veți afla și voi aici.
Nice to meet you, prieteni, cunoștințe, oameni noi. Be blessed!