Revelionul în hanorac
Chiar așa? Da! Am trecut în noul an îmbrăcată într-un hanorac. Este primul an, din ultimii ani trecuți, când nu am fost stresată de tot ce presupun pregatirile unei petreceri clasice de Revelion. Și a fost atât de bine! Anul acesta am fost cu familia mea. Este adevărat că am fost într-o țară straina, dar tot ce a contat a fost ca eram alaturi de ei.
Acum, dupa ce am petrecut ultimii ani cu o multime de prieteni, in locatii fancy, realizez cat de important este sa fii cu cei dragi.
Cred ca acest hanorac simbolizeaza dorinta mea pentru anul acesta, care consta in a reusi sa fiu mai relaxata, eliberata de stres si mai consitenta de lucrurile care conteaza cu adevarat.
Ah, cu ocazia asta am invatat sa fac si briose :).
Un an nou mai bun, cu bune si buni!
Spiriduși? Aur?
Dupa cele 2 luni de sedere in Franta, am fost intrebata de multe persoane daca m-as vedea traind acolo. Raspunsul meu a fost un cateogric “nu!” De ce? Pentru ca in afara de a fii un simplu turist nu-mi doresc. Bine, poate pentru Shakespeare and Company as putea face naveta in fiecare duminca, daca ar fi posibil, dar cred m-as plictisi la un momentdat.
Cand am fost pentru prima data in Tara spiridusilor, parca la sfarsitul concediului nu mai voiam sa ma intorc acasa. Iar acum cand am fost pentru a doua oara, incep sa ma gandesc serios la a ma stabili acolo.
Nu stiu de ce, dar acolo m-am simtit “ca acasa”, si nu doar datorita faptului ca parintii mei sunt de o buna perioada de timp acolo, ci cred ca a fost o conexiune cu locurile de acolo.
Tu unde te-ai vedea traind? 🙂
(Hook Lighthouse)
(Citate de pe strazile Irlandei)
De toate felurile
Fiind la varsta la care incepem sa ne gandim la cum va arata casa visurilor noastre, sau poate unii dintre noi chiar sa avem parte deja de acesta, eu incep sa imi conturez in minte felul in care va arata Tea room-ul meu, unde imi doresc ca in unele zile sa beau impreuna cu prietenele mele din ceaiurile pe care am reusit sa le strang pana acum, de pe unde am fost :).
Kusmi Tea
Plimbându-ma pe stradutele din Paris, intr-unul din weekendurile din Franta, am dat peste un magazin de ceai foarte colorat si șic. Am intrat cu zâmbetul până la urechi şi privirea mi-a fost atrasă imediat de cutiile cu ceai, care mai de care mai elegante şi dichisite .
Ma asteptam sa gasesc ceva specific francez, insa de indata ce am luat prima cutiuta de ceai in mana pentru a o studia si a-i simti aroma, am aflat că această companie a fost fondată în 1867 la Sankt Petersburg, în Rusia, de Pavel Michailovitch Kousmichoff. Ulterior, când a început Revoluţia Rusă din 1917, casa de ceai Kousmichoff s-a mutat în Franţa, în prezent având sediul la Paris.
Yogi Tea
Daca Kusmi Tea este mai putin cunoscut si intalnit, probabil de ceaiurile de la Yogi ati auzit si chiar le-ati gustat. Am impresia ca din ce se gaseste pe la noi prin oras, acestea sunt cele mai bune. Le puteti gasi la farmaciile naturiste din oras “Miracolul Plantelor”. Ce au acestea special si cu ce mi-au atras atentia, mai exact? Ati auzit de gogosile acelea cu ravas? Si satisfactia cu care le mananci cand ai dat peste un mesaj dragut? Ei bine, asa sunt si ceaiurile acestea. Bune, aromate si iti fac ziua mai buna :).
Kirpa Tea
L-am luat din Mestre, Italia si mi se pare ca este asemanator cu cel de la Yogi. Kirpa inseamna binecuvântare in traditia Yoga. Intr-una din zile, servindu-i un astfel de ceai unei colege, aceasta s-a uitat atenta pe cutie si m-a intrebat: “Trebuie sa stau ca chinezii cand beau ceaiul asta?”. Fiind inspirat dupa o filosofie de yoga si meditatie, fiecare cutie contine cate un mic pont din yoga :).
Vienna Tea
Orașul gondolelor – Veneția
Ce mod mai bun de a-ti incepe prima luna din an decat cu un o relaxare, nu? Inceputul anului trecut l-am marcat cu un city-break in Venetia. Am fost cazati in Mestre, la vreo 2 ore de Venetia. Iar in cele 3 zile cat am stat acolo, am reusit sa vedem Insulele Murano si Burano, si aproape toate obiectivele importante din Venetia.
Fiind plina iarna, aveam putine emotii, gandindu-ma ca frigul ne va impiedica putin sa ne realizam traseul dorit, insa, nu a fost deloc asa. Acum, nici nu cred ca puteam sa nimeresc o perioada mai buna in care sa vizitez Venetia, decat Ianuarie. Si chiar ma bucur ca nu ne-am dus vara, cand e plin de turisti si apa incepe sa miroase putin, din ce am auzit.
Venetia in ianuarie e spendida. Iar vremea a tinut cu noi. A fost fix tipul acela de clima, care imi da mie o stare de spirit buna si iti poate oferi posibilitatea de a te plimba cat doresti. Ceva mai rece a fost cand ne-am intors cu water bus-ul de la Murano, pentru ca se innoptase si incepea sa fie mai frig.
(Exopzitie de pictura pe strazile oraseului Mestre)
1 decembrie pe stil nemțesc – Viena
Va aduceti aminte de toata agitatia aceea care se creeaza inca din prima zi a lunii decembrie? Anul acesta de 1 decembrie, impreuna cu cea mai buna prietena a mea am plecat la Viena. Mai fusesem acolo acum aproximativ 4 ani si am promis ca ne vom intoarce. Deci, ce ocazie mai buna de a te intoarce la Viena, decat perioada Craciunului? Prietena mea fiind o Christmas Crazy, nici nu a stat pe ganduri cand i-am propus.
A fost extrem de frig, mai ales in gradinile Palatului Schönbrunn, dar seara ne-am incalzit cu vin fiert de la Targul de Craciun.
Si desigur ca nu am uitat sa trecem si prin Prater, chiar daca era frig.
Insula Zeilor greci – Creta
Nu sunt o adoratoare a mării deloc. Poate chiar din cauza asta timp de 7 zile cat am stat pe insula zeilor, am cautat toti muntii posibili din zona, pe care ii puteam vizita (chiar si pe cei care nu ii puteam vizita)
Dar, ne-am dus la mare. Si nu mi-a parut rau deloc ! Asa mări să tot vezi și să te tot scalzi în ele.
Cand ne-am rezervat vacanța eram oarecum scpetică și sincer fără prea mare chef de aventură. Îmi amintesc că eram în timpul unui curs, la facultate, cand un prieten m-a sunat și mi-a spus: “hai repede să rezervăm, că o pierdem’’. Putin imbufnata ca ma deranjase in timp ce ma chinuiam sa lucrez la un proiect, mi-am gasit timp, (intr-un moment de neatentie al domnului profesor) sa dau cateva click-uri rapizi si sa fac rezervarea.
P.S. : Domnilor profesori, atunci cand ne descoperiti ca nu va ascultam cu atentia pe care ar trebui sa vi-o cuvenim, sa stiti ca nu stam pe facebook, cum intuiti, ci mai rezervam cate-o vacanta, sau ne mai uitam dupa vre-un loc frumos de incarcat bateriile, pentru ca sa putem face fata la ceea ce presupune viata asta de « om matur prematur ». Vorba aia « da’ de trăit când?”
(Farul din Chania)
Dupa cum am spus mai sus a fost o excursie neplanificata, rezervata la plezneala. Nici nu aveam sa visez ca voi avea norocul sa am parte de o vacanta atat de variata. Are tot ceea ce-i trebuie pentru a-ti oferi un sejur de neuitat, chiar daca esti iubitor de istorie, de drumetii montane sau doar de …leneveala la soare si balaceala in mare.
Balos Beach este prezenta de cativa ani in topul celor mai frumoase plaje din Europa. Merita vazuta pentru salbaticia ei, care nu stiu cat mai rezista.
Pentru ca ne-a placut extrem de mult si prima vizita acolo am facut-o pe ploaie, inainte sa plecam din Creta ne-am asigurat ca ne facem timp sa ne balacim in apa aceea de cristal.
Una dintre cele mai incredibile experiente pe care le poti incerca este o plimbare prin Samaria Gorge, cel mai mare canion din Europa.
La intoarcerea de la Samaria am facut un popas la Gradina botanica, unde am fotografiat niste plante destul de interesante.
]
Aradaina Bridge este cel mai înalt pod de bungee jumping din Grecia (138m) și al doilea ca mărime din Europa.
Asadar, daca vreti munte, mare, soare, drumetii si toate cele, treceti minunatia asta de insula pe lista voastra!
P.S.: Nu uitați să Carpe și Carte diem! 😉
Oprește-te!
Când ești sătul de rutina zilnică și nimic nu pare să-ți iese, fă o scurtă plimbare singur, repiră și privește culorile toamnei (sau cerul, dupa preferințe; eu sunt o autumn lover și dacă aș putea trăi undeva unde e veșnic toamnă, nu aș sta pe gânduri). Am surprins seniorii draguti din poza de mai jos tocmai intr-o astfel de zi, in timp ce ma plimbam pe malul raului. Imi amintesc ca era o zi extrem de proasta. Nu-mi iesea nimic. Era una din zilele “bilantului”. O zi de temut! Ziua in care trebuia sa realizez o infinitate de bilanturi, in baza unor sisteme care incorporeaza toata activitatea pe care, impreuna cu niste firme subcontractoare, o realizam pentru client. Anul acesta, miercurea a fost “vineri, 13” al meu, “ziua celor 12 ceasuri rele” si toate sintagmele care pot exprima tot ce poate fi mai rau intr-o zi a saptamanii. Pentru ca rare erau saptamanile in care nu se nimirea ca tocmai in ziua cea mai lunga din saptamana sa nu se iveasca vreo “nenorocire”, desigur ca trebuia sa se intample ceva si in acea miercuri. Ei, de data asta nu a fost vorba despre vreun client nemultumit, sau subcontractor irascibil, a fost ceva mai “simplu”: mi se defectase laptopul. Departamentul de asistenta tehnica era in vacanta, asa ca: “-Descurca-te!”
Ora 16:00 cand trebuiau trimise bilanturile imi batea la usa. Sa nu mai vorbim de sumedenia de livrabile care trebuiau realizate pana la sfarsitul zilei. Simteam ca o iau razna!
Am iesit nervoasa din birou, sa-mi iau un ceai, cu gandul ca urmeaza sa ma introc repede inapoi la treabă. Mi-am luat ceaiul, dar mi-am schimbat gandul, cand am vazut cum bateau in geam niste raze frumoase de soare de octombrie. Asa ca am iesit afara si am facut o plimbare scurta pe maulul râului, din spatele firmei.
Cei doi batrânei din poză mi-au iesit in cale. Pareau sa poarte o discutie interesanta, iar imaginea lor care exprima atat de mult calm si buna-stare m-a facut sa incetinesc pasul si sa trag cu urechea la discutie. In afara de outfit-ul draugt si chic pe care il purta, doamna avea de asemenea si concepții interesante. Inainte de a-si lua la revedere de la domnul din imagine, a incheiat conversatia cu exclamatia “Cel mai bun e si cel mai scump… teoretic!”
P.S.: Cainele cred ca stia ca urma sa fac aceasta postare publica. Doar priviti felul in care se uita la poza! 🙂
De pe la noi – Transfăgărășanul
Ati auzit de acei oameni care au la activ un nr consistent de tari vizitate, dar sunt “inconsistenți” atunci cand vine vorba despre tara noastra?
Ei, haideti sa incercam sa-i dam o sansa si ei, patriei noastre, atat de bogata, in obiective turistice, inainte sa ne luam zborul catre “tarile mai calde”. Si aici nu fac referire neaparat la aspectul climatic, ci alte aspecte, de natura sociala.
Sigur stiti la ce ma refer!
(In caz ca nu v-ati prins inca despre ce vorbesc, e de ajuns sa va ciuliti putin urechile la ce se intampla afara, iar daca nu ati iesit inca in strada, s-o faceti.)
Inchei aceasta paranteza, pentru ca nu vreau sa ma indepartez prea tare de la subiectul acestei postari.
Si, sa nu uitam, totusi, ca vorbim despre cei 3 T ai Vietii.
Se fac vreo 12 ani de cand am fost prima data pe Transfagarasan. Pe atunci era un obiectiv destul de “inaccesibil” din ce imi amintesc. Ca a fost din cauza ca nu era modernizat, sau ca inca nu era foarte popular/comercial, nu ma intrebati.
Aveam numa’ vreo 11 ani.
Tot ce imi amintesc de atunci sunt doar interjectiile: “uaaaaau, “pfooai” si iar wow.
Deci, numai de bine.
De 2 ani incoace, am facut Transfagarasanul 2 veri la rand.
Nu pot sa exprim nerabdarea pe care am simtit-o in primul an dupa cei 12 in care nu am mai calcat prin Fagaras. Pe masura ce urcam, imi simteam endorfinele cum se multiplicau.
A fost nemaipomenit, era o vreme excelenta.
Razele soarelui atingeau piscurile cu o caldura suficienta, astfel incat sa nu le incalzeasca prea tare si aerul sa devina dificil de respirat.
Parca sclipea totul. Chiar si blanita oilor care păşteau atat de multumite, ici-colo, pe cate o pajiste.
Din nou, wow si yay.
Nu mi-a inselat asteptarile. Chiar si dupa 12 ani eram la fel de entuziasmata despre ce vedeam.
Cum ne continuam noi frumos traseul, iata-ne ajunsi si la Bâlea lac.
Aici, din nou, numai o sclipire. Un lac sclipitor.
Felul in care se oglindeau crestele muntilor in apa iti lua suflarea.
Vorbind despre sclipire si “luat suflarea”… sa fi vazut cum sclipeau dozele de energizant si suc, si cateva ambalaje aruncate pe ici colo, pe la cate un coltisor de stanca; cam tot asa cum erau rasfirate oitele acelea dragute pe pajisti la inceputul traseului.
…sa-mi fie cu iertare tonul ironic si/sau faptul ca am deviat din nou de la T-ul vietii, dar vreau sa va atrag putin atentia asupra prețuirii acestor bogății pe care inca le avem. Nu le distrugeti!
Eh, doar nu credeati ca ma las eu usor intimidata de cateva ambalaje si pet-uri.
Anul acesta am fost din nou pe Transfagarasan, mai mult sau mai putin nevoita. I-am insotit pe niste prieteni, care nu mai fusesera pana atunci.
A fost ceva spontan, de pe o zi pe alta. Ne-am dus fara sa rezervam ceva, cu gandul ca vom innopta la prima pensiune care ne iese in cale.
A fost o zi torida de august, lacul a fost suprapopulat, mult mai populat decat anul precedent. Ceea ce imi crease deja o usoara stare de agitatie.
Ma linisteam, insa, la gandul ca urma ca in cateva clipe, sa ma intind in “prima pensiune care ne iesea in cale”, conform planului, pentru ca se innoptase.
Ei bine, nu a fost asa.
Pe o raza de vreo 60 de km nu am reusit sa gasim nicio camera libera.
Si, cum drumetia a fost spontaneitatea insasi, desigur ca nu ne-am luat nici corturi.
Astfel, am fost nevoiti sa dormim in masina.
Dupa cateva ore chinuite de simulat un somn, am luat-o catre frumosul si boemul Sibiu.
Acolo am reusit sa ne tragem sufletul, plimbandu-ne prin muzeul satului.
A compensat lipsa de somn si m-am ales si cu niste carti luate de la un targ, la niste preturi foarte bune.
Conuzia pentru aceasta drumetie consista in citatul urmator:
Life should have more mountains and less stress.
Shakespeare and Company
Intr-unul din weekendurile petrecute in Franta, am luat Parisul la picior, si umblam fara tinta; poate, poate ne va mai iesi ceva in cale, inca nebifat pe lista. Una dintre colegele mele, mai hotarata din fire, avea deja traseul stabilit pentru acea duminica. Intentiona sa isi incheie ziua la cea mai faimoasa librarie a tuturor timpurilor. Spre rusinea mea, nu auzisem pana atunci de ea! Si nici prin gand nu avea sa imi treaca faptul ca aveau sa fie cele mai frumoase 3 ore din tot timpul meu petrecut in Franta.
Ce-i drept, eu impreuna cu alte doua colege intentionam sa ajungem pe altundeva in acea zi. Dar m-am lasat condusa de instinct si mizam pe faptul ca oricum nu avea cum sa imi displaca o librarie. Si ce mai plăcere! Nu am suficiente cuvinte sa descriu cum m-am simtit acolo. Parca s-a oprit timpul in loc. O data ajunsa pe 37 rue de la Bûcherie, chiar in fata librariei, am observat ca din punctul acela se vedea spatele Notre-Dame-ului. Asadar am amanat intrarea in librarie si am tras niste cadre. (rău am facut) Astfel am mai pierdut cateva minute pretioase de delectare.
In momentul in care m-am intors cu fata catre Shakespeare and Company, ma credeti sau nu, dar simteam deja ca ceva special urma. Ici-colo cate un om rasfoia alene prin niste pagini ruginite, expuse afara. Sovaitor, am deschis usa scârțâindă a librariei si am intrat. Era foarte multa lume. Sincera sa fiu era una dintre acele zile in care nu tineam neaparat sa fiu inconjurata de atat de multi oameni. (Da, am astfel de zile, dar cred ca cu totii avem 🙂 )
Dar parca pe masura ce inaintam pe culoarele stramte ale librariei, incepeam sa ma dezamortesc de starea initiala de anxietate. Era genul acela de agitatie placuta. Curios, nu? Cum poate sa te bine-dispuna agitatia. Totul era neatins de mana moderna a secolului nostru. Parca simteam ca am parte de o distorsiune temporala. In surdina se auzeau clapele unui pian. Recunosc ca nici pana acum nu am aflat in care loc al acestui loc magic se afla pianul, pentru ca o data ce am facut turul librariei de la primul etaj, fara sa-mi dau seama, ajunsesem in fata unor scari insufletite. In poza de mai jos aveti puteți observa de ce spun asta.
Ajungand la capatul acestor scari, incepeam sa aud o voce cu un british accent, care mai că te facea sa uiti ca te afli de fapt intr-o țară francofona.
Tea Party! Desi vreau sa cred ca sunt o amatoare de ceai, recunosc ca nu mai fusesem pana atunci la unul. Ajunsesem la țanc! Tocmai cand se faceau pregatirile pentru inceperea unui ceai savurat pe acorduri de cultura.
Doamna Panmelys este poeta si pictorița de origine galeză, care găzduiește de mai bine de 20 de ani, duminică de duminică un “Live Poets’ Circle” și “Mad Hatter’s Tea Party”. Incăperea in care se desfasura acest tea party avea usile deschise, si oricine era bine-venit, fie el poet sau doar simplu ascultător de creații artistice.
Va spun sincer, la inceput imi parea o batranica senila, vorbea tare si folosea multe interjectii. M-am pitit impreuna cu celelate colege in spatele unui grilaj si urmaream curioase ce avea sa se intample in acea mica incapere, plina cu rafturi de carti vechi si o mocheta poate la fel de inaintata in varsta ca si Miss Panmelys.
“Come in and have some culture!” am auzit dintr-o data pe un ton oarecum impunător, dar cu un glas atat de suav si dragastos, incat chiar daca ne-ar fi adresat o injuratura arhaic-galeza, pun pariu ca ne-ar fi provocat un zambet mare pe fețe.
Zis si facut! Doamna Panmelys ne-a oferit cate o ceașcă de ceai și un biscuite tututor celor aflați in incapere. Dupa ce s-a servit ceaiul, si toate pregatirile erau facute a inceput “distractia”! Ea a fost cea care a facut debutul, cu o creatie poetica proprie. Speechless! Asa a fost momentul! Dintr-o data bătranica “senilă”, mi se părea un fel de “God of Poems”. Mai tarziu, pana la finalul Tea party-ului aveam toata convingerea ca este un Dumnezeu, si nu doar al poeziei.
Dupa prima poezie recitata de Miss Panmelys, au urmat cateva creatii artistice proprii ale unor participanti. Apoi discutii libere atat pe teme artistice, cat si despre viață. Era unul dintre acele momente cand se oprise timpul; si asa imi doream sa si ramana pentrumacar inca o ora in plus.
In acest caiet, adresat participantilor la Tea Party-urile dumincale, mi-am asternut si eu niste ganduri si impresii despre ceea ce s-a intamplat timp de 2 ore.
Imi doresc sa nu treaca prea mult timp si sa am posibilitatea sa revin acolo cu un update 🙂
Franța sau My “first time” three times
Acum, dupa ce am tastat titlul acestei postari, stau si ma gandesc ca neintentionat, aproape tot blog-ul acesta se invarte in jurul cifrei magice 3 :D.
Nu, nu sunt superstitioasa si nici in mituri nu prea cred.
Am ales sa includ aceasta postare in categoria “travel”, insa, cu siguranta, aceasta experienta nu a fost doar despre asta.
“Prima data” de 3 ori, in traducere mot-a-mot.
Cum adica, prima data de 3 ori?
Pai, acum fix un an si cateva zile a fost pentru prima data cand:
-am zburat cu avionul
-am calatorit in Franta
-am inceput primul meu job
Huh, now it makes sense? 🙂
Din perspectiva turistica, consider ca Franta este o tara complexa.
Iar aceasta complexitate este oferita de multitudinea de elemente pe care le detine, atat din pct de vedere geografic, cat si etnic, cultural, arhitectural si probabil multe altele neobservate de mine.
Este o tara cu un relief variat, o multime de obiective superbe.
Este o tara foarte variata etnic. Uitandu-te in jurul tau, o data ce ai luat primul RER, realizezi numarul impresionant de posesiuni coloniale cu care s-a mandrit Franta in trecut.
La nivel cultural, Franta te surprinde de fiecare data, cu fiecare muzeu, galerie de arta, palat vizitat. Chiar daca ajungi la un momentdat la senzatia de satietate, gandidu-te ca o galerie de arta sau un muzeu in plus vizitat, nu iti mai poate starni uimirea, cu siguranta vei ramane frapat de vreo pictura renascentista, sau de arhitectura vreunui muzeu baroc.
Fiind primul meu zbor, si neavand un insotitor, a trebuit sa caut adanc in mine simtul acela al orientarii in spatiu, pe care nu l-am avut niciodata.
Aeroportul Charles de Gaulle este imeeens, sau cel putin asa mi s-a parut mie atunci, avand nivelul de adrenalina peste limitele normale.
Totusi, surprinzator, neasteptat si ca prin minune, reusisem sa ies din amalgamul acela de oameni si sa ajung unde trebuia.
Nu va ganditi ca am avut timp sa ma relaxez si sa imi celebrez simtul orientarii pe care nu il cunoscusem pana atunci.
Pentru ca a doua zi aveam sa incep TOJ-ul pentru care am fost trimisa in Franta.
La inceput a fost destul de crunt. Practic ajunsesem acolo stiind ca urmeaza sa fiu train-uita pt jobul pe care urma sa il efectuez cand ma voi intoarce inapoi in tara.
Insa, o data ajunsa acolo m-am dat cu capul de o multime de lucruri, care m-au trezit din somnul post-studentiei, nici bine celebrat.
Cei care ne trainuiau aveau sa isi ia tălpășița de indata ce noi, cei veniti in Franta, aveam sa ne insusim bine cunostiintele.
Nu pot sa ma pun in locul acelor oameni, dar banuiesc ca trebuie sa fie destul de crunt sa iti “predai” activitatea, pe care ai desfasurat-o timp de cativa ani buni, pentru simplul fapt ca angajatorul prefera sa lucreze cu o alta tara, pe motivul fortei de munca mult mai ieftine.
Ii admir pe acei oameni pentru profesionalismul, intelegerea si rabdarea pe care au avut-o cu noi, fiind constienti ca, practic, suntem acolo sa le luam pâinea…
Una peste alta, toata experienta a fost epica. Am avut ocazia sa cunosc oameni noi, oameni cu care am format prietenii frumoase.
Am cunoscut mentalități si obiceiuri noi. M-am familiarizat cu cultura fraceza si am invatat o sumedenie de lucruri, in cele 2 luni.
Mai jos am compus o colecție de amintiri placute din TOJ-ul in Franta.
Musee du Louvre
(Musee du Louvre)
Recent Comments