Shakespeare and Company

Intr-unul din weekendurile petrecute in Franta, am luat Parisul la picior, si umblam fara tinta; poate, poate ne va mai iesi ceva in cale, inca nebifat pe lista. Una dintre colegele mele, mai hotarata din fire, avea deja traseul stabilit pentru acea duminica. Intentiona sa isi incheie ziua la cea mai faimoasa librarie a tuturor timpurilor. Spre rusinea mea, nu auzisem pana atunci de ea! Si nici prin gand nu avea sa imi treaca faptul ca aveau sa fie cele mai frumoase 3 ore din tot timpul meu petrecut in Franta.

Ce-i drept, eu impreuna cu alte doua colege intentionam sa ajungem pe altundeva in acea zi. Dar m-am lasat condusa de instinct si mizam pe faptul ca oricum nu avea cum sa imi displaca o librarie. Si ce mai plăcere! Nu am suficiente cuvinte sa descriu cum m-am simtit acolo. Parca s-a oprit timpul in loc. O data ajunsa pe 37 rue de la Bûcherie, chiar in fata librariei, am observat ca din punctul acela se vedea spatele Notre-Dame-ului. Asadar am amanat intrarea in librarie si am tras niste cadre. (rău am facut) Astfel am mai pierdut cateva minute pretioase de delectare.

In momentul in care m-am intors cu fata catre Shakespeare and Company, ma credeti sau nu, dar simteam deja ca ceva special urma. Ici-colo cate un om rasfoia alene prin niste pagini ruginite, expuse afara. Sovaitor, am deschis usa scârțâindă a librariei si am intrat. Era foarte multa lume. Sincera sa fiu era una dintre acele zile in care nu tineam neaparat sa fiu inconjurata de atat de multi oameni. (Da, am astfel de zile, dar cred ca cu totii avem 🙂 )

Dar parca pe masura ce inaintam pe culoarele stramte ale librariei, incepeam sa ma dezamortesc de starea initiala de anxietate. Era genul acela de agitatie placuta. Curios, nu? Cum poate sa te bine-dispuna agitatia. Totul era neatins de mana moderna a secolului nostru. Parca simteam ca am parte de o distorsiune temporala. In surdina se auzeau clapele unui pian. Recunosc ca nici pana acum nu am aflat in care loc al acestui loc magic se afla pianul, pentru ca o data ce am facut turul librariei de la primul etaj, fara sa-mi dau seama, ajunsesem in fata unor scari insufletite. In poza de mai jos aveti puteți observa de ce spun asta.

Ajungand la capatul acestor scari, incepeam sa aud o voce cu un british accent, care mai că te facea sa uiti ca te afli de fapt intr-o țară francofona.

Tea Party! Desi vreau sa cred ca sunt o amatoare de ceai, recunosc ca nu mai fusesem pana atunci la unul. Ajunsesem la țanc! Tocmai cand se faceau pregatirile pentru inceperea unui ceai savurat pe acorduri de cultura.

Doamna Panmelys este poeta si pictorița de origine galeză, care găzduiește de mai bine de 20 de ani, duminică de duminică un “Live Poets’ Circle” și “Mad Hatter’s Tea Party”. Incăperea in care se desfasura acest tea party avea usile deschise, si oricine era bine-venit, fie el poet sau doar simplu ascultător de creații artistice.

Va spun sincer, la inceput imi parea o batranica senila, vorbea tare si folosea multe interjectii. M-am pitit impreuna cu celelate colege in spatele unui grilaj si urmaream curioase ce avea sa se intample in acea mica incapere, plina cu rafturi de carti vechi si o mocheta poate la fel de inaintata in varsta ca si Miss Panmelys.

“Come in and have some culture!” am auzit dintr-o data pe un ton oarecum impunător, dar cu un glas atat de suav si dragastos, incat chiar daca ne-ar fi adresat o injuratura arhaic-galeza, pun pariu ca ne-ar fi provocat un zambet mare pe fețe.

Zis si facut! Doamna Panmelys ne-a oferit cate o ceașcă de ceai și un biscuite tututor celor aflați in incapere. Dupa ce s-a servit ceaiul, si toate pregatirile erau facute a inceput “distractia”! Ea a fost cea care a facut debutul, cu o creatie poetica proprie. Speechless! Asa a fost momentul! Dintr-o data bătranica “senilă”, mi se părea un fel de “God of Poems”. Mai tarziu, pana la finalul Tea party-ului aveam toata convingerea ca este un Dumnezeu, si nu doar al poeziei.

Dupa prima poezie recitata de Miss Panmelys, au urmat cateva creatii artistice proprii ale unor participanti. Apoi discutii libere atat pe teme artistice, cat si despre viață. Era unul dintre acele momente cand se oprise timpul; si asa imi doream sa si ramana pentrumacar inca o ora in plus.

In acest caiet, adresat participantilor la Tea Party-urile dumincale, mi-am asternut si eu niste ganduri si impresii despre ceea ce s-a intamplat timp de 2 ore.

Imi doresc sa nu treaca prea mult timp si sa am posibilitatea sa revin acolo cu un update 🙂