Bună, cititorule drag! 🙂
Rândurile ce urmează sunt pentru tine, în cinstea amintirilor tale frumoase, a oamenilor la care nu ai încetat să te gândeşti. Lectură plăcută să ai! 🙂
De ce doare dorul? Fericirea e făcută din nimic?
Să-ţi aminteşti momente sau persoane naşte un amalgam de stări, uneori. Ce faci când trecutul îţi bate la uşă? Când în casa sufletului tău, ai ca musafiri persoane care lipsesc, acum, din viaţa ta? Doar ştii şi tu…oamenii vin şi pleacă. Când trecutul te face să zâmbeşti, iar prezentul nu te mai mulţumeşte, amintirile sunt vinovate că tu devii melancolic.
Ce te faci când ţi-e dor? Când îţi lipseşte o ea/un el? Acum, când oamenii de care mi-e dor lipsesc fizic din viaţa mea, mă întreb de ce. Aşa te sfătuiesc să faci şi tu. În felul asta, eu zic că ar trebui să îţi dai seama dacă ei merită sau nu să conteze pentru tine. Dacă absenţa lor e un sacrificiu făcut în numele tău, dacă sufleteşte tu încă îi simţi aproape, dacă atunci când vorbiţi „veşnicia” care a trecut de când nu aţi mai facut-o abia dacă se resimte, dacă poveştile voastre sunt sau au fost şi poevştile lor de viaţă…E suficient un răspuns de „da” la macar unul din „dacă-urile” astea pentru a păstra persoanele alea de care ţi-e dor în viaţa ta. Scrie-i că ţi-e dor, spune-i cât şi de ce. Fă-o în prezent, nu în viitor.
Dar când ţi-e dor de tine, cel de demult? De tine cel fericit, de tine cel copil, de tine, cel fără de griji, cu suflet curat, cu inimă bună…Am tânjit, de nenumărate ori, după genul ăsta de fericire pură. Chiar mă gândeam…de când oare nu am mai simţit genul ală de bucurie. Spun de când nu am mai simţit şi nu de când nu am mai trăit. Cre`că, de fapt, momente fericite vor exista mereu în viaţa mea, a ta, a fiecăruia dintre noi. Ceea ce face lucrurile să fie diferite, acum, este felul în care apreciem tot ce se întâmplă în vieţile noastre…Sau, mai degrabă cum uităm să o facem.
Multe amintiri mă leagă de liceu. Aveam o profă de engleză de care nu îmi prea plăcea. Dar, odată, la una din ore, ne-a îndemnat să ne gândim la câteva momente fericite pe care le trăisem. Ce voia, de fapt? Să ne trimită cu gândul la atunci când eram copii, când lucrurile mărunte te bucurau enorm, când împlinirea ta chiar venea din acel ceva pe care, azi, şi tu şi eu l-am numi „nimic”.
Când priveşti în urmă, nu te te întrista. Amintirile există ca tu, prieten drag, să ştii că ai trăit momente atât de pline de semnificaţie, că persoanele de care, azi, ţi-e dor, au făcut, odată, ca viaţa ta să aibă atât de mult sens, te-au învăţat care este înţelesul expresiei latineşti „carpe diem”. Nu fii trist că a trecut, fii bucuros şi mulţumit că a existat!