Sobre nosotros

Blog de la afición morada y blanca

fuente de la foto: Druckeria

Bună ziua, eu sunt Ovidiu și sunt suporter alb-violet. În cadrul acestui blog, voi încerca să scriu cât mai multe informații despre echipa noastră de suflet ”Politehnica Timișoara”, informații ce țin de istoria clubului, de palmares, de suporterii săi înflăcărați cât și despre situația actuală a clubului timișorean.

În această iarnă (4 decembrie 2023) echipa fanion a orașului Timișoara, tocmai a împlinit venerabila vârstă de 102 ani. Ne bucurăm la ceas aniversar, pentru că s-au împlinit 102 de ani de când Politécnico de Timisoara activează oficial în fotbalul românesc, dar din păcate pentru suporteri și pentru club, situația nu este de loc una roz. Din sezonul 2023/2024 clubul emblemă al orașului Timișoara, activază în Liga a 3-a !!!!!!!

fuente de la foto: prosport

Așa cum am spus, suporterii alb voileți au fost tot timpul alături de echipă, atât în momentele bune, când s-au câștigat trofee, sau când am învins echipe de renume atât din campionatul intern cât și din fotbalul european inter-cluburi, dar și în momentele mai dificile cînd s-au pierdut trofee (cînd s-au pierdut finale de cupă sau meciuri decisive pentru câștigarea campionatului).

Suporterii ”viola” au fost alături de favoriții lor și în momentele cele mai dificile, atunci când echipa a retrogadat în ligile inferioare ale fotbalului românesc, ba chiar mai mult, când clubul a fost nevoit (de câteva ori) chiar să-și înceteze activitatea. Nici în acele momente extrem de dificile, suporterii timișoreni nu și-au pierdut speranța, ba chiar, ei n-au încetat niciodată să o iubească pe ”Poli” și au sperat la mai bine. Au văzut cum clubul s-a ridicat din nou și din nou din propria cenușă, precum pasărea Phoenix.

fuente de la foto: Druckeria

Așa cum ne-au prezentat suporterii ”viola” prin această coregrafie extraordinară (specifică suporterilor alb-violeți), indiferent de Liga în care Politécnico de Timisoara a evoluat sau indiferent de situația în care s-a aflat clubul, ”Poli Timișoara” a fost, este și va fi mereu în sufletele noatre.

Deja una respuesta

su dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados *


Advertencia: Clave de matriz indefinida "sfsi_plus_copylinkicon_order" en /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php en línea 283

Advertencia: Clave de matriz indefinida "sfsi_plus_riaicon_order" en /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php en línea 286

Advertencia: Clave de matriz indefinida "sfsi_plus_inhaicon_order" en /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php en línea 287

Advertencia: Clave de matriz indefinida "sfsi_plus_inha_display" en /var/www/tw.cm.upt.ro/wp-content/plugins/ultimate-social-media-plus/libs/sfsi_widget.php en línea 355
Follow by Email
YouTube
LinkedIn
Share