Am supraviețuit. Am reușit să plecăm din aeroportul pe care ajunsesem să îl cunoaștem mai bine decât ne-am fi dorit. Problema era că nu am plecat către destinația noastră inițială. Trebuia să ajungem în Austria, dar datorită acelui lung șir de întâmplări nefericite, am rămas câteva zile în Germania. În acest timp, ne-am chinuit să găsim bilete pentru autobus ca să putem pleca în direcția dorită. Trebuie să menționez că am fost plecați o lună. Adică atât era plănuit. Urma să stăm două săptămâni în Austria și 2 în Germania. Cu toate schimbările însă, am ajuns să petrecem mai mult decât ne-am fi dorit prin gări și stații de autobus și aeroporturi.
Așadar, într-un final s-au aliniat plantele și am reușit să ajungem pe drumul cel bun. Am ajuns cu bine, am început să vizităm, zona unde am fost noi este foarte frumoasă, Innsbruck este un oraș foarte colorat și foarte vizitat, erau în permanență foarte mulți turiști, indiferent de oră. Au fost câteva zile pline de experiențe noi și eram foarte plăcut surprinși de tot ce întâlneam acolo, începând de la amabilitatea oamenilor, până la faptul că nu știam încotro să privim, datorită frumuseților naturale din zonă.
Rutina noastră pe perioada șederii acolo, a inclus în fiecare zi vizitarea unui alt obiectiv turistic, sau pur și simplu plimbări prin natură, pentru că let’s face it, această țară are cu ce se lăuda din acest punct de vedere. Cu toate acestea, într-una din zile, am fost nevoiți să facem o schimbare în acest sens. Long story short, trebuia să ajungem la gară să luam pe cineva de acolo. A fost o decizie foarte înțeleaptă din partea noastră, turiști fiind acolo, să considerăm că vom găsi fără probleme locația respectivă și ne vom întoarce acasă în timp record. Evident că nu a fost așa. Am avut un GPS „foarte bun”, care ocupa scaunul din dreapta șoferului și care se presupune că știa zona și unde anume trebuie să ajungem. Păi, am ajuns în Italia, și nu, nu acolo trebuia să ajungem. Am experimentat unul din momentele acelea când mergi pe autostradă cu o viteză corespunzătoare și deodată, „GPS-ul” strigă: ”Acum, la dreapta!” Cu siguranță că așa merg lucrurile. Nu am putut face nimic, în mod evident, așa că am mers în continuare, până când drumul ne-a permis să ne întoarcem înapoi, dar asta a fost bineînțeles, abia după ce ajunsesem în Italia. Se putea mai rău în orice caz, adică până la urma ne-am întors înapoi, am ridicat pe cine trebuia și am ajuns înapoi acasă. Câteva ore întârziere, dar cum ziceam, am scăpat ieftin. În cazul în care nu am menționat până acum, GPS-ul nostru este aceeași persoană care s-a ocupat de rezervarea biletelor pentru noi. Cred că trebuie să își schimbe hobby-ul.
Cu toate acestea, restul șederii noastre a fost plăcută, nu am mai avut parte de alte surprize, și am rămas cu amintiri foarte plăcute.