Nu cu toții avem șansa să facem mereu ceea ce ne place cu adevărat

În postarea de azi o să scriu puțin despre parcursul meu profesional, să zic așa, dar și despre cel personal.

Am început să lucrez de când am împlinit 16 ani. Acum când mă gândesc înapoi, mi se pare super mișto să îți plătești singură factura la telefon sau să ieși în oraș cu prietenii fără să ceri bani de buzunar părinților. Primul meu job era unul de weekend, făceam promo la diferite produse în supermarketuri 4 sau 6 ore pe zi. Iar în funcție de produsul promovat, primeam mereu altă “uniformă”. Nu pot să spun că am câștigat enorm de mult, dar eram fericită că deveneam ceva mai independentă financiar de părinții mei. Era acea perioadă în care pot să spun că am început să mă maturizez drastic: fiind încă în liceu, mereu îmi făceam temele în cursul săptămânii, deoarece în weekenduri eram la datorie să promovez produse sau diferite alimente. Am început să-mi organizez mult mai bine timpul, să-mi dau seama de adevărata valoare a banilor și truda prin care un om îi poate câștiga. Evident, nu mi-am dorit inici o clipă să fac o carieră din acest job, așa că, după vreo câteva luni bune, am renunțat la el, m-am concentrat îndeplin pe examenul de bacalaureat. Mda, până când m-am angajat la un supermarket foarte aproape de unde locuiam cu părinții mei. Am lucat doar vara acolo, înainte să încep clasa a 12-ea. A fost greu, obositor și a însemnat pentru mine o schimbare majoră: de la 4 sau 6 ore direct la 8 sau 12, full time. Dar am răbdat și am fost fericită din nou că am putut face câtiva bănuți pentru mine. Aici deja primeam și bonuri de masă, de care eu nu prea mă atingeam, așa că, bucuroasă, le dădeam mereu părinților mei sau o întrebam pe bunică ce să îi cumpăr de la supermarket. A fost ciudat pentru că șefa mea chiar a crezut că eu voi “face o carieră” aici și am cam plecat cu certuri care au fost total aiurea.

Am lucat și la bancă. O lună. Nici nu merită să vă povestesc mai multe despre această experiență pentru că a fost una tare neplăcută.

Pot să spun că de aici încolo a început adevărata mea “carieră” pe piața muncii.

Am lucrat trei luni ca și asistent marketing și relații publice într-o corporație super ok, când eram în primul an de facultate. Nu trebuie să relatez cât de mult mi-a plăcut această experientă. Era în domeniul pe care îl studiam la facultate, mi-a plcăut tot ceea ce făceam. Era un loc de muncă dinamic, unde trebuia să-mi folosesc creativitatea, să merg, să văd, să organizez diferite evenimente. Din păcate însă, era un post pe internship și part-time că în rest poate și în monentul de față tot acolo aș lucra. Însă, în viața mea s-a petrecut cel mai fericit eveniment: iubitul meu m-a cerut de soție într-o excursie. Acela a fost și momentul în care am învățat ce inseamnă să fii multitasking. Mergeam cu drag la lucru, iubeam fiecare oră petrecută pe care o dedicam organizării nunții noastre și eram prezentă la facultate. Cu gereu, dar am început să devin din ce în ce mai organizată. Am continuat așa, până când am mers să vedem o sală de nunți superbă și am înceout să punem împreună adevăratele costuri ale nunții noastre. Norocul a fost că iubitul meu pe atunci a fost promovat însă nu-l putram lăsa pe el să suporte marea majoritate a costurilor. Iar din salariul meu în urma unui job part-tim multe nu puteam să fac, să achit sau să ajut. Așa că, am căutat un alt job.

Așa am ajus la DTSE, adică Deutsche Telekom Services Europe (NU Telekom România. Aceștia fac parte din grupul Deautsche Telekom iar colegii mei din București se ocupă de partea de HR a acestei companii. DTSE oferă servicii partajate de resurse umane și colaborează cu 16 țări din EU). Logodnicul meu a văzut o postare pe Facebook că aici se caută un specialist în resurse umane cu limba maghiară și m-a întrebat de ce nu încerc. Mi-am depus cv-ul, a fost imediat chemată la un interviu și de atunci, max exact din iunie 2017 lucrez aici. La început a fost mai greu, deoarece eu nu aveam vreo experiență în acest domeniu, dar am avut parte de un training la București pe o perioadă de 3 săptămâni. Evident, aceste săptămâni erau și frumoase, dar și grele. Frumoase pentru că mi-a plcăut ce am văzut la această companie, grele pentru că eram departe de tot ce iubeam. Dar au trecut și așa m-am ales cu un contract full time într-o corporație unde pot lucra în limba mea maternă. Bineînțeles, am continuat să utilizez limba română și cea engleză în egală măsură.

După vreo 6 luni am primit o propunene să devin Welcoming Ambasssador în cadrul companiei. Acesta este un program de voluntariat și sunt responsabilă pentru primirea noilor angajați în corporație, unde țin trainingul de onboarding. Am acceptat cu mare drag.

Aici la DTSE este cumva altfel (te invit să vizionezi videoul de prezentare mai jos), îmi place compania, modul de lucru, mă identific cu valoriile susținute și sunt fericită. Bine, nu pot să zic că merg cu zâmbetul pe buze mereu la lucru sau că pentru mine ziua de luni este una superbă și trece foarte ușor. Nu, deloc. Am și zile proaste, în care îmi vine să nu ies de sub plapumă, dar cu toate astea sunt foarte recunoscătoare.

În primul rând părinților mei, care nu m-au ținut pe loc, nu m-au ferit de muncă însă nici nu m-au obligat. Nu au vobit cu cine știe ce cunoștintă să ajung la un anumit post, m-au lăsat să mă descurc cu propriile puteri. Și au avut mare dreptate. Și când va veni vremea, tot așa voi proceda și eu. În al doilea rând soțului meu, care mă sprijină necondiționat. Sunt liniștită că mi-am găsit locul. Până la urmă, cheia succesului este să îți dorești, să riști dar să și ai puțină răbdare. Lucurile bune vin atunci când te aștepți mai puțin.

La DTSE mi s-a oferit o altă funcție despre care o să vă povestsc puțin mai încolo.

https://www.youtube.com/watch?v=cwb8yTKALlA