Este ora 3 noptea, stau pe canapea cu o cană de cafea în mână pe terasa locuinţei temporare din Anglia. Cerul este plin de stele, zâmbesc ca un copil care a văzut prima zăpada şi mai sorb o înghiţitură din cafea. Este a doua noapte în care creierul meu caută neîncetat răspunsuri şi nu mă lasă să dorm : Oare unde am greşit? Chiar am încercat totul? De ce nu reuşim să trecem peste perioada aceasta împreună? De ce nu mai luptăm unul pentru celălalt? Şi tot eu îmi răspund: pentru că v-aţi dat prea multe şanse, aţi spart o vază şi apoi aţi încercat să o lipiţi, în loc să cumpăraţi…