Adio

Sunt o lașă! Nu îmi e frică să recunosc, nu vreau să neg purul adevăr pe care l-am acceptat de curând. Sunt o lașă pentru că nu vreau sa îmi asum decizia luată, pentru că nu vreau să trec peste ce a fost de frică că nu voi mai simți din nou același lucru și sunt o lașă pentru că nu am avut curajul să îmi iau rămas bun o dată pentru totdeauna  pâna acum.

„A plecatˮ, îmi strigă mintea, „De ce nu vezi și tu asta? De ce mai speri că el se va intoarce din drum și va alerga în brațele tale? Nu înțelegi că nu te mai vrea? Că îi e mai bine fără tine?ˮ  dar inima nu vrea să accepte acest lucru:„ Dar de ce e încă atât de prezent în viața mea? De ce încă îmi caută compania? De ce se comportă la fel cu mine? De ce îl simt atât de aproape de mine deși s-a terminat între noi?ˮ Noroc cu rațiunea care are mereu  răspunsul : „Draga mea, ai fost persoana cea mai apropiată de el, te-a iubit, ați petrecut aproape tot timpul împreună.  Nici lui nu îi e ușor să renunțe la tine, te vrea în viața lui deoarece ai contat și ți-ai lăsat amprenta. ˮ

Următoarele momente mi le petrec în fața telefonului hotărându-mă dacă să îi comunic decizia mea, sau voi fi iar o lașă și voi evita inevitabilul.  Mă hotărăsc să fac asta prin intermediul unei melodii intitulată „Time to say goodbyeˮ.  Îmi răspunde în modul lui simplu și neafectat că îi pare rău că nu putem fi prieteni și că îmi respectă decizia. Mi se pune un nod în stomac, nu mai pot respira, durerea e prea mare și simt că mă zugrumă. Am nevoie de aer, ies să mă plimb ca să îmi limpezesc gândurile. Credeam că sunt mai puternică, eram de nezguduit înainte să îl cunosc și uite-mă unde am ajuns.

Știu că am luat decizia cea mai bună chiar dacă îmi e greu să accept. Mi-am promis mie și celor apropiați că o să îmi revin și că o să îmi continui viața înainte de el.  Niciodată nu aș fi crezut că o persoană mă poate marca atât de profund și că îmi va putea pătrunde în fiecare colțișor al inimii. Voiam cu orice preț să îl scot cu forța din sufletul meu ca să nu mai simt  ca și cum mi-aș rupe un plasture pus pe o rană veche care nu se mai vindeca. Partea proastă era că de fiecare dată când încercam să îl alung din memorie, mintea mea refuza să mă asculte.

M-am amăgit de prea multe ori că el o să se răzgăndească și că o să mă vrea înapoi pentru că îi lipsesc,  dar asta nu făcea decât să îmi lungească agonia. Aproape că îmi plăcea durerea, pentru că fiecare întâlnire cu el se sfârșea cu mine urlând în pernă și plângând pănă la epuizare.  Cu fiecare moment petrecut cu el eram mai aproape de prăpastie și eu mă apropiam de ea cu pași repezi, până în momentul în care am căzut și m-am lovit la cap. Acela a fost momentul în care am început să conștientizez cât de mult am început să mă denigrez, acela a fost momentul în care am realizat ca mai am puțină stimă de sine și că trebuie să mă opresc până nu o pierd de tot.

Acum sunt pregătită să renunț la tine. Sunt pregătită să deschid ochii și să mă bucur de lucrurile frumoase din jurul meu. Sunt pregătită să dau șansa altor oameni să pătrundă în viața mea, să mă vindece și să îmi arate alte moduri de a iubi. Am înțeles că fericirea și tristețea sunt necesare în viața omului, că fericirea nu trebuie să ți-o ofere alte persoane și că tristețea nu este cel mai rău lucru din viața omului, ba chiar poate fi un bun prieten în unele momente.  Acum știu că oamenii pleacă ca să facă loc altor persoane în viețile noastre care ne vor fi bucurii, supărari, iubiri dar cel mai important , lecții.

Așa că astăzi este ziua în care îmi las sufletul liber, îl las să se vindece, îl las să primească alți oameni  în el. De astăzi o să mă bucur de tot ce îmi oferă viața, o să mă bucur de fiecare clipă, o să râd, o să zburd dacă trebuie, o să dansez, o să ofer zâmbete pentru că de atăzi vreau să fiu o persoană mai bună. Astăzi este ziua în care mă voi vindeca de tine.

sursa foto: Pexels