Mai…
Mai mult, dar nicicând îndeajuns.
Mai bun, dar niciodată suficient.
În luna mai, să vorbim despre “mai-uri“. Despre “mai-uri” și conjuctivele “să….”. O combinație fatală. Năucitoare. Devastatoare. Asupritoare. Instigatoare.
De atât de multe ori auzi: fii mai…(urmează o înșiruire de calități pe care să le dobândești…vezi tu cum…nu contează, te descurci). Dar, nimeni nu ți-ar zice ce bine că ești…
De câte ori nu ai simțit ca nu ești suficient, că nu satisfaci, că nu ești îndeajuns?! Personal, am experimentat și am vazut asta, în jurul meu, de atât de multe ori încât chiar vreau să vorbesc despre.
Nici nu am certitudinea ca persoanele care m-au îndrumat să fiu așa și pe dincolo erau îndreptățite să o facă. Atâtea sfaturi cu să și mai am primit, încât la un moment dat, am avut senzația că mă depersonalizează. În primul rând, consider că munca având ca scop perfecțiunea este asiduă. Și frustrantă fiindcă nu o să se întâmple vreodată. Apoi, da, ok..sunt perfect de acord cu îmbunătățirea noastră continuă din punct de vedere intelectual, emoțional, psihic, chiar și fizic. Atunci când vine din interior. Nu ca să fim acceptați de societate. Nu ca să împlinim așteptările altora.
Am făcut atâtea lucruri ca să mulțumesc pe alții și m-am nemulțumit pe mine. Am fost mai…ca să fiu acceptată. Am renunțat la mine pentru oamenii față de care trebuia să fiu mai…Până când, ce să vezi!? M-au obosit atâtea mai-uri din toate părțile. Așa că, am luat pauză. Mi-am zis ok, hai să vedem cum sunt eu de fapt, ce așteptări am de la mine, ce vreau și felul în care vreau să fac lucrurile.
Cred că fiecare experiență pe care o trăiești te poate ajuta să te cunoști, dar doar atunci când acționezi cum ai vrea. Nu cum așteaptă alții, nu cum spun ei ca trebuie.
Tot auzind atâtea expresii de genul fii mai…începeam să uit ca mai-ul astă pornește de la ceva bun, deja existent. Mă facea să ma concentrez doar pe partea aia cu nu esti suficient de…Și uite așa, ajungi într-un punct în care te întrebi bă`, da` oare mai am și eu ceva bun?!..
Eu cred cu tărie că nimeni nu este exclusiv bun/rău. Toți avem extreme cu + și –. Cred că ar fi de ajutor să găsim un echilibru. Să ne amintim, de fieacrea dată, nouă și celor din jur, atunci când sunt(em) suficient de…și să o spunem de fiecare dată când e cazul. Nu în gând, cu voce tare! 🙂